Iar ma apuca urgia de scris. Iar navalesc ideile, gandurile... As vrea sa am un fel de reportofon care sa imi inregistreze toate aceste ganduri, idei si apoi sa le pot derula incet si sa le ... analizez (?)... Sa le inteleg... Of, cica nu e criza de 28-30 de ani! Cica aia e fix la 30 de ani. Mai am pana atunci.
Cati altii or fi ca mine!!! Probabil toti trec prin aceleasi ... framantari (?) Nu?
Toate trec... Si asta va trece... Urmele pe care le lasa cred ca sunt mai importante... Revin cu ceva din Einstein... Genial!
marți, 12 ianuarie 2010
vineri, 8 ianuarie 2010
Invocam drepturi, nu dorim responsabilitati!
Din pacate... sau din fericire (?) ma inteb de responsabilitatile pe care le avem: ca prieteni fata de prietenii nostri, ca soti unul fata de celalalt, ca si copii ai parintilor nostri sau ca si frati ai surorilor noaste. Si spun responsabilitati, nu obligatii. Cum zicea cineva, dragostea cu sila e viol, deci nu asta ne dorim...
Poate chiar si „responsabilitati” e mult spus dar trebuie sa exprim cumva ce vreau sa zic...
Ce inseamna prietenia? Ce presupune ea? Dupa ce „reguli” nescrise, sufletesti, se ghideaza, se dezvolta ea? Ce trebuie sa facem pentru a mentine „in viata” o prietenie? Ce ne face sa plecam dintr-o prietenie? PRIETENIE, nu iubire, amor sau altceva care ar duce cu gandul la sex.
Care este definitia prietenului? Multumesc DEX online : PRIETEN =
(1) persoana de care cineva este legat printr-o afectiune deosebita, bazata pe incredere si stima reciproca, pe idei sau principii comune;
(2) fiecare dintre persoanele sau colectivitatile legate printr-un sentiment de simpatie, stima si atasament reci-porc;
(3) amic, fartat, ortac, libovnic, sot, sotie. ...
Oarecum sec si parca... nitel comuniste definitiile, cel putin primele doua. Prea putin cuprinzatoare, parerea mea. Dupa definitiile de mai sus ar insemna ca am atat de multi prieteni!!! Si nu e adevarat... Am ajuns la varsta la care ii cern, ii numar si ii cern din nou. Am ajuns in etapa in care vreau sa elimin prieteniile obositoare, in care ma simt sleita dand si avand impresia ca nu primesc inapoi decat farame – avand clar certitudinea ca de cealalta parte a baricadei nu asa se vede. Cine imi spune ca prietenia inseamna sa dai fara sa astepti nimic in schimb ii spun sa moara si sa ajunga in Rai, acolo lucrurile sigur stau asa! Aici, pe Pamant, eu am alta definitie pentru prietenie.
Desi nu pot invoca vreo varsta inaintata – n-am ajuns nici treizecii, am realizat ca pierd mult timp si suflet cu inutilitati, cu lucruri care nu imi satisfac nici o nevoie. Si toate astea ma obosesc si imbatranesc inainte de vreme. Iar eu nu vreau sa imbatranesc inainte de vreme. Eu vreau sa las de acum lucrurile sa se balanseze de la sine, fara imboldul meu. Vrea sa primesc cand cer – oricat de egoist ar suna asta, nu ma intereseaza, si vreau sa dau cat mai mult. Dar vreau sa dau celor care vor sa primeasca, care au nevoie sa le dau. Nu mai vreau sa cersesc dragostea nimanui, nici a prietenilor, atati cati sunt sau atati cati vor ramane. Nu vreau sa mai fiu acuzata de incalcarea nici unui drept al nimanui, oricat de mic, prin nevoia mea de atentie si nu numai. Nu mai vreau si nu mai accept sa fiu acuzata de rautate!!! Cand chiar nu este cazul. Ironica da, uneori egoista da, dar rea/rautacioasa!? Asta nu, nu cu prietenii. Nu mai vreau sa sufar. De ce sa sufar? Atata timp cat nu inteleg si nu pot sa accept pentru ca nu pot, de ce sa sufar? De ce sa caut singura sa fiu facuta sa ma simt ca un cacat, ca un intrus care deranjeaza mereu cu insistenta? Nu, multumesc. Cum am ajuns de la una la alta... dar macar am ajuns aici pentru ca asa am vrut. Foc la gluga cu coceni? Atunci sa arda. Macar focul incalzeste, nu?
Stiu clar cine are nevoie de mine. Si stiu sigur. Stiu clar de cine am nevoie. Si oamenii de care am nevoie sunt mereu ACOLO atunci cand plang, cand rad, cand am nevoie sa stiu daca borsul il pun in ciorba de perisoare inainte sau dupa perisoare sau daca sa fierb carnea de vita intreaga sau bucatele. Adica pentru lucruri importante sau marunte, stiu la cine sa ma intorc dupa ajutor, vorba, umar. Pentru ca oamenii aia au fost acolo TOT TIMPUL, indiferent daca au avut sau nu timp, chef, dispozitie pentru mine. Pentru ca ei stiu ca si eu sunt aici TOT TIMPUL, indiferent daca am timp, chef, dispozitie pentru ei. Si daca nu am ACUM, voi avea mai tarziu, dar tot am timp pentru fiecare din cei care, chiar daca nu au avut timp de mine ACUM-ul de atunci, au avut mai tarziu.
Am obosit si voi lua o pauza. Las sita sa cearna...
Poate chiar si „responsabilitati” e mult spus dar trebuie sa exprim cumva ce vreau sa zic...
Ce inseamna prietenia? Ce presupune ea? Dupa ce „reguli” nescrise, sufletesti, se ghideaza, se dezvolta ea? Ce trebuie sa facem pentru a mentine „in viata” o prietenie? Ce ne face sa plecam dintr-o prietenie? PRIETENIE, nu iubire, amor sau altceva care ar duce cu gandul la sex.
Care este definitia prietenului? Multumesc DEX online : PRIETEN =
(1) persoana de care cineva este legat printr-o afectiune deosebita, bazata pe incredere si stima reciproca, pe idei sau principii comune;
(2) fiecare dintre persoanele sau colectivitatile legate printr-un sentiment de simpatie, stima si atasament reci-porc;
(3) amic, fartat, ortac, libovnic, sot, sotie. ...
Oarecum sec si parca... nitel comuniste definitiile, cel putin primele doua. Prea putin cuprinzatoare, parerea mea. Dupa definitiile de mai sus ar insemna ca am atat de multi prieteni!!! Si nu e adevarat... Am ajuns la varsta la care ii cern, ii numar si ii cern din nou. Am ajuns in etapa in care vreau sa elimin prieteniile obositoare, in care ma simt sleita dand si avand impresia ca nu primesc inapoi decat farame – avand clar certitudinea ca de cealalta parte a baricadei nu asa se vede. Cine imi spune ca prietenia inseamna sa dai fara sa astepti nimic in schimb ii spun sa moara si sa ajunga in Rai, acolo lucrurile sigur stau asa! Aici, pe Pamant, eu am alta definitie pentru prietenie.
Desi nu pot invoca vreo varsta inaintata – n-am ajuns nici treizecii, am realizat ca pierd mult timp si suflet cu inutilitati, cu lucruri care nu imi satisfac nici o nevoie. Si toate astea ma obosesc si imbatranesc inainte de vreme. Iar eu nu vreau sa imbatranesc inainte de vreme. Eu vreau sa las de acum lucrurile sa se balanseze de la sine, fara imboldul meu. Vrea sa primesc cand cer – oricat de egoist ar suna asta, nu ma intereseaza, si vreau sa dau cat mai mult. Dar vreau sa dau celor care vor sa primeasca, care au nevoie sa le dau. Nu mai vreau sa cersesc dragostea nimanui, nici a prietenilor, atati cati sunt sau atati cati vor ramane. Nu vreau sa mai fiu acuzata de incalcarea nici unui drept al nimanui, oricat de mic, prin nevoia mea de atentie si nu numai. Nu mai vreau si nu mai accept sa fiu acuzata de rautate!!! Cand chiar nu este cazul. Ironica da, uneori egoista da, dar rea/rautacioasa!? Asta nu, nu cu prietenii. Nu mai vreau sa sufar. De ce sa sufar? Atata timp cat nu inteleg si nu pot sa accept pentru ca nu pot, de ce sa sufar? De ce sa caut singura sa fiu facuta sa ma simt ca un cacat, ca un intrus care deranjeaza mereu cu insistenta? Nu, multumesc. Cum am ajuns de la una la alta... dar macar am ajuns aici pentru ca asa am vrut. Foc la gluga cu coceni? Atunci sa arda. Macar focul incalzeste, nu?
Stiu clar cine are nevoie de mine. Si stiu sigur. Stiu clar de cine am nevoie. Si oamenii de care am nevoie sunt mereu ACOLO atunci cand plang, cand rad, cand am nevoie sa stiu daca borsul il pun in ciorba de perisoare inainte sau dupa perisoare sau daca sa fierb carnea de vita intreaga sau bucatele. Adica pentru lucruri importante sau marunte, stiu la cine sa ma intorc dupa ajutor, vorba, umar. Pentru ca oamenii aia au fost acolo TOT TIMPUL, indiferent daca au avut sau nu timp, chef, dispozitie pentru mine. Pentru ca ei stiu ca si eu sunt aici TOT TIMPUL, indiferent daca am timp, chef, dispozitie pentru ei. Si daca nu am ACUM, voi avea mai tarziu, dar tot am timp pentru fiecare din cei care, chiar daca nu au avut timp de mine ACUM-ul de atunci, au avut mai tarziu.
Am obosit si voi lua o pauza. Las sita sa cearna...
Despre astazi... si altele
Am inceput ziua cu o veste buna. A nascut sotia unui prieten, Adrian T., baietelul. Putin firav dar e bine, sanatos, si el si mama. Doamne ajuta, sanatate si fericire... Dupa ce am inchis telefonul m-am simtit mai bine. Conversatia cu el a fost... revigoranta. Asa optimist l-am simtit si cu vorba buna ca intotdeauna. Cu incurajare si pozitivitate ... Si desi vorbim destul de rar – viata ne tine ocupati, ii simt aproape de sufletul meu. E ciudat pentru ca am persoane pe care le cunosc de mult si le simt muuuuuult mai departate... Din pacate... Dar revin. Ma bucur ca am vorbit cu el si, desi nu ma citeste, ii multumesc. Am sa-i dau si un mesaj sa ii zic asta... Sau mai bine il sun, nu?
E o perioada taaaaaaaaare ciudata. Am senzatia de galagie in interiorul meu, in creierul meu, de aglomeratie de sentimente, idei, ganduri. Vreau sa scriu dar ... am de gatit, calcat, curat, schimbat, papat, jucat... s.a. Deci nu mai scriu. Vreau sa citesc dar ... mi-e somn sau parca m-as juca cu ea mai bine, nu? E mai placut ;) Pierd vremea ... notiunea timpului... Azi am vorbit cu Mama-doi si o rugam sa vina maine, vineri, la mine sa stea cu ea. Si nu intelegea de ce nu o las cu el ca doar maine e acasa, nu merge la serviciu. Pai maine nu e vineri? intreb. Nu, e sambata maine, e deschis sambata la banca? zice. .... Ma uit in calendar. Da, maine e sambata!!! God, cand? Cand a trecut si saptamana asta? Sunt dusa ... Tot Mama-doi imi zice sa stau linistita, pana pe 15 ianuarie o sa fie o perioada de agitatiune interioara pentru toata lumea. E vina astrelor, asa sunt asezate in perioada asta. Si o cred, ca stie ce zice. Deci ma linistesc, n-am luat-o rara... Nu inca...
M-au innebunit cu gripa noua, frate! Se moare pe capete, in fiecare zi. De ce nu pot sa cred ca din cauza gripei? De ce nu zic astia ca gripa complica si incurca circuitele interne prin organismele deja bolnave si agraveaza problemele existente si ca de aia se moare? Ca nu de gripa noua mor oamenii, ci de complicatiile pe care le provoaca pe un fond de organism slabit?! Of!
Astazi iti duc dorul pe mess, draga mea!!! Nu am cui sa ii pun intrebarile din cap’sorul meu si sa primesc raspunsuri gandite, elaborate, nu monosilabice sau foarte scurte. Astazi nu ma intreaba nimeni ce mai fac... De ce oare? Nu intereseaza, alt raspuns nu prea pot accepta. Nu-si face nimeni timp pentru nimeni. Cunoscuti pentru cunostinte, prieteni pentru prieteni... Toti isi vad de vietile lor ocupate si pline de... agende incarcate si uita sa alimenteze cunostintele, prieteniile, amicitiile... Decat daca exista vreun interes propriu care sa ii motiveze in sustinerea relatiei... Daca nu, la dracul cu toata lumea! Numai noi sa nu murim, cum zicea... un prieten (?), odata...
Tot pe fondul „galagiei” dinauntrului am impresia ca lumea si mersul lucrurilor se ghideaza dupa alte „reguli” – scrise, nescrise, morale, valorice, decat cele pe care le stiu eu, pe care le cred eu normale, ca sustin mersul ...Universului.... Cine zice ca normalitatea mea e cea ... corecta? Vorba aceea „dreptatea mea in veci si cuvantul meu adevarul” nu se aplica decat divinitatii. A trimis-o prin fax unuia dintre apostoli si acesta a pus-o intr-o scriere...
Cine se aseamana se aduna. Cine se iubeste se inmulteste... Dar cand nu mai gasim asemanari? Cand nu mai gasim locul cuiva in viata noastra, cand nu il mai gasim pe listele nescrise de prieteni, cunostinte, amici? Cand nu mai gasim refugiu in el, un sfat, o vorba buna, cand umarul lui nu mai sta sa plangem pe el – poate si pentru ca posesorul umarului nu mai are chef sa ne asculte, cand nu il mai gasim ACOLO atunci cand avem nevoie – si nu numai la greu dar si la nevoi de impartasire a bucuriei, fericirii, bunastarii sufletului nostru, cand omul cu care ne-am asemanat... nu mai rasare... ce facem? Ce facem cand omul nu vrea sa aiba nevoie de tine, cand raul lui e al lui si umarul tau ii e nefolositor pentru ca ... asa e omul... Atunci ce facem? Hm, cate raspunsuri or fi la intrebarile astea... Toate dupa chipul si asemanarea fiecaruia, adica diferite. Si poate nici unul nu seamana cu raspunsurile mele la intrebarile astea... Raspunsuri care poate dau fiori, dezamagiri, lasa un gust amar ... Deci sa nu-mi mai raspund, nu?
Totul tine de definitii... Doar ca fiecare avem definitii diferite la aceleasi cuvinte. Ceva de genul vorbim impreuna si ne intelegem separat ...
Am sa astept pana dupa 15 ianuarie sa caut solutii sau sa incerc din nou sa inteleg lucrurile... Poate atunci astrele vor fi mai favorabile....
Astazi... Astazi este vineri si atat. Restul ma intereseaza ....
E o perioada taaaaaaaaare ciudata. Am senzatia de galagie in interiorul meu, in creierul meu, de aglomeratie de sentimente, idei, ganduri. Vreau sa scriu dar ... am de gatit, calcat, curat, schimbat, papat, jucat... s.a. Deci nu mai scriu. Vreau sa citesc dar ... mi-e somn sau parca m-as juca cu ea mai bine, nu? E mai placut ;) Pierd vremea ... notiunea timpului... Azi am vorbit cu Mama-doi si o rugam sa vina maine, vineri, la mine sa stea cu ea. Si nu intelegea de ce nu o las cu el ca doar maine e acasa, nu merge la serviciu. Pai maine nu e vineri? intreb. Nu, e sambata maine, e deschis sambata la banca? zice. .... Ma uit in calendar. Da, maine e sambata!!! God, cand? Cand a trecut si saptamana asta? Sunt dusa ... Tot Mama-doi imi zice sa stau linistita, pana pe 15 ianuarie o sa fie o perioada de agitatiune interioara pentru toata lumea. E vina astrelor, asa sunt asezate in perioada asta. Si o cred, ca stie ce zice. Deci ma linistesc, n-am luat-o rara... Nu inca...
M-au innebunit cu gripa noua, frate! Se moare pe capete, in fiecare zi. De ce nu pot sa cred ca din cauza gripei? De ce nu zic astia ca gripa complica si incurca circuitele interne prin organismele deja bolnave si agraveaza problemele existente si ca de aia se moare? Ca nu de gripa noua mor oamenii, ci de complicatiile pe care le provoaca pe un fond de organism slabit?! Of!
Astazi iti duc dorul pe mess, draga mea!!! Nu am cui sa ii pun intrebarile din cap’sorul meu si sa primesc raspunsuri gandite, elaborate, nu monosilabice sau foarte scurte. Astazi nu ma intreaba nimeni ce mai fac... De ce oare? Nu intereseaza, alt raspuns nu prea pot accepta. Nu-si face nimeni timp pentru nimeni. Cunoscuti pentru cunostinte, prieteni pentru prieteni... Toti isi vad de vietile lor ocupate si pline de... agende incarcate si uita sa alimenteze cunostintele, prieteniile, amicitiile... Decat daca exista vreun interes propriu care sa ii motiveze in sustinerea relatiei... Daca nu, la dracul cu toata lumea! Numai noi sa nu murim, cum zicea... un prieten (?), odata...
Tot pe fondul „galagiei” dinauntrului am impresia ca lumea si mersul lucrurilor se ghideaza dupa alte „reguli” – scrise, nescrise, morale, valorice, decat cele pe care le stiu eu, pe care le cred eu normale, ca sustin mersul ...Universului.... Cine zice ca normalitatea mea e cea ... corecta? Vorba aceea „dreptatea mea in veci si cuvantul meu adevarul” nu se aplica decat divinitatii. A trimis-o prin fax unuia dintre apostoli si acesta a pus-o intr-o scriere...
Cine se aseamana se aduna. Cine se iubeste se inmulteste... Dar cand nu mai gasim asemanari? Cand nu mai gasim locul cuiva in viata noastra, cand nu il mai gasim pe listele nescrise de prieteni, cunostinte, amici? Cand nu mai gasim refugiu in el, un sfat, o vorba buna, cand umarul lui nu mai sta sa plangem pe el – poate si pentru ca posesorul umarului nu mai are chef sa ne asculte, cand nu il mai gasim ACOLO atunci cand avem nevoie – si nu numai la greu dar si la nevoi de impartasire a bucuriei, fericirii, bunastarii sufletului nostru, cand omul cu care ne-am asemanat... nu mai rasare... ce facem? Ce facem cand omul nu vrea sa aiba nevoie de tine, cand raul lui e al lui si umarul tau ii e nefolositor pentru ca ... asa e omul... Atunci ce facem? Hm, cate raspunsuri or fi la intrebarile astea... Toate dupa chipul si asemanarea fiecaruia, adica diferite. Si poate nici unul nu seamana cu raspunsurile mele la intrebarile astea... Raspunsuri care poate dau fiori, dezamagiri, lasa un gust amar ... Deci sa nu-mi mai raspund, nu?
Totul tine de definitii... Doar ca fiecare avem definitii diferite la aceleasi cuvinte. Ceva de genul vorbim impreuna si ne intelegem separat ...
Am sa astept pana dupa 15 ianuarie sa caut solutii sau sa incerc din nou sa inteleg lucrurile... Poate atunci astrele vor fi mai favorabile....
Astazi... Astazi este vineri si atat. Restul ma intereseaza ....
sâmbătă, 2 ianuarie 2010
marți, 15 decembrie 2009
Cine?... Dumnezeu...
Cum poti multumi indeajuns Divinitatii pentru ce iti da, mai ales bun, in viata ? Cu ce cantareste El maretia, cantitatea de multumire pe care i-o aduci ? In multimea de rugaciuni pe care le faci ?De cruci cand treci pe langa ... casele Lui ? Cred ca e mai mult la nivel de vibratie emotionala pe care El o simte atunci cand o ai... Cand ti se umple sufletul de drag de cineva sau de bucuria realizarii a ceva atat de important pentru tine. Emotie atat de mare incat iti vine sa plangi si atunci, daca iti aduci aminte ca pasii ti-au fost calauziti de El spre izbanda ta, Ii multumesti ! Din tot sufletul cu care te bucuri, din toata inima care vibreaza atunci cand te uiti la cel pe care il iubesti, care ti-e drag, pentru care esti fericit ca e in viata ta !
Dumnezeu nu citeste ziarul, nici carti – el i-a luminat pe toti care le-au scris, nici bloguri, nici mail-uri, nici jurnale... Dumnezeu ne citeste sufletele, pe toate... Mai clar si mai citet decat scrie in ele. Citeste fiecare zbucium, fiecare suferinta, numara fiecare lacrima a fiecaruia. Pe acestea le aduna ca un cautator de comori dar le alege ca un Neghinita pe cele amare de cele stralucitoare, izvorate din fericire si nu din durere. Si le face sirag si ni le va da cand vom fi... in fata Lui... Asa il vad eu pe El.
Romanul mai zice ca Dumnezeu nu bea rachiu si nici nu bate cu parul... Dar si ca pana la Dumnezeu te mananca sfintii... Acestea au sens in contexte...
Cine este Dumnezeu ? Sau nu asa se intreaba ? Nu asta este intrebarea corecta? Oare Dumnezeu nu il definim (desi este de nedefinit si infinit) fiecare... dupa felul si asemanarea noastra ? Entitatea poate fi definita, se poate descrie ? Cine sunt Eu? Pot spune? Ma pot defini ca entitate? Pot sa ma “adjectivez” cum sunt dar cine sunt....
Dumnezeu este aerul in care existam, copacul sub care ne ascundem de soare, pasarea care ne trezeste cu tril fermecator dimineata acolo unde Dumnezeu este pajistea cu flori minunate care se zareste de la fereastra camerei ... Dumnezeu este cerul pe care rasar in fiecare seara si palesc in fiecare dimineata doar pentru a rasari din nou seara stele, luna... Dumnezeu este soarele zilei... Dumnezeu sunt ochii mamei care-si priveste puiul dormind si plange de fericire... Dumnezeu este bratul iubitei pe care capul sufletului tau si-a gasit odihna ce-o credeai ratacita si de negasit... Dumnezeu ? El e Atat incat nu Il poti cuprinde cu gandul, cu privirea... Poate cu sufletul, dupa ce nu ai ramas decat atat : suflet, spirit, pur in fata propriei tale constiinte care e mai dreapta decat orice alta judecata. In fata Constiintei tale nu ai cum sa te ascunzi, sa te feresti, sa mimezi, sa minti !!! Acolo esti la fel de gol pe cat te simti. Acolo, in fata Constiintei, poti sa raspunzi Cine esti ! Acolo vei gasi raspunsuri ce aici par imposibil de dat... Sa fie Dumnezeu constiinta ? .............. .... ... ...
Dumnezeu nu citeste ziarul, nici carti – el i-a luminat pe toti care le-au scris, nici bloguri, nici mail-uri, nici jurnale... Dumnezeu ne citeste sufletele, pe toate... Mai clar si mai citet decat scrie in ele. Citeste fiecare zbucium, fiecare suferinta, numara fiecare lacrima a fiecaruia. Pe acestea le aduna ca un cautator de comori dar le alege ca un Neghinita pe cele amare de cele stralucitoare, izvorate din fericire si nu din durere. Si le face sirag si ni le va da cand vom fi... in fata Lui... Asa il vad eu pe El.
Romanul mai zice ca Dumnezeu nu bea rachiu si nici nu bate cu parul... Dar si ca pana la Dumnezeu te mananca sfintii... Acestea au sens in contexte...
Cine este Dumnezeu ? Sau nu asa se intreaba ? Nu asta este intrebarea corecta? Oare Dumnezeu nu il definim (desi este de nedefinit si infinit) fiecare... dupa felul si asemanarea noastra ? Entitatea poate fi definita, se poate descrie ? Cine sunt Eu? Pot spune? Ma pot defini ca entitate? Pot sa ma “adjectivez” cum sunt dar cine sunt....
Dumnezeu este aerul in care existam, copacul sub care ne ascundem de soare, pasarea care ne trezeste cu tril fermecator dimineata acolo unde Dumnezeu este pajistea cu flori minunate care se zareste de la fereastra camerei ... Dumnezeu este cerul pe care rasar in fiecare seara si palesc in fiecare dimineata doar pentru a rasari din nou seara stele, luna... Dumnezeu este soarele zilei... Dumnezeu sunt ochii mamei care-si priveste puiul dormind si plange de fericire... Dumnezeu este bratul iubitei pe care capul sufletului tau si-a gasit odihna ce-o credeai ratacita si de negasit... Dumnezeu ? El e Atat incat nu Il poti cuprinde cu gandul, cu privirea... Poate cu sufletul, dupa ce nu ai ramas decat atat : suflet, spirit, pur in fata propriei tale constiinte care e mai dreapta decat orice alta judecata. In fata Constiintei tale nu ai cum sa te ascunzi, sa te feresti, sa mimezi, sa minti !!! Acolo esti la fel de gol pe cat te simti. Acolo, in fata Constiintei, poti sa raspunzi Cine esti ! Acolo vei gasi raspunsuri ce aici par imposibil de dat... Sa fie Dumnezeu constiinta ? .............. .... ... ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
