Vezi bioritmul tau de astazi


BioritmBioritm

joi, 27 noiembrie 2008

Intrebarea zilei: "Pentru ce?"

M-am fript ieri cu ulei la 2 degete facand snitele. Acum am 2 basici de mare frumusete ...

Pentru ce? Intrebarea zilei de azi este : „Pentru ce?” La asta as vrea neste raspunsuri dar ... Cui sa le cer? Sa mai pun totusi intrebarile? Ce rost are? Ma descarc eu ... Cacat... Exact ...
Care este scopul zbaterii noastre pe cacatul asta de planeta pe cale de disparitie? Ne zbatem inca dinainte sa vedem lumina zilei. Si provocam senzatii extraordinare mamelor noastre. Si ele zambesc si se bucura si sunt atat de fericite sa ne simta acolo, inauntru, dand la o parte toate organele, dezordonand ordinea, ca sa ne facem loc, sa crestem prin grija lor deosebita la ce mananca, la ce fac, cu ce creme se dau, ce medicamente iau ... Si apoi venim pe lume si, pana ajungem sa ne purtam de grija singuri, ii necajim pe parinti cu grija ce ne-o poarta. Tot timpul alerti, tot timpul in priza si in criza. Atenti la ce facem, la ce mancam, la ce creme folosim, la ce medicamente luam, ce prieteni avem, ce locuri frecventam ...

Si ajungem si la momentul cand ne luam fraiele vietii in propriile maini ca sa ii mai scutim si pe ei de griji, ca de ajuns cat ne-au cautat in coarne – parerea noastra, oricum ei nu inceteaza vreodata la a-si face griji, oricat de independenti am fi!!! Si, ca in povestile considerate normale – ca oricum s-a distorsionat in asa hal lumea asta incat nu mai stii ce e normal si ce nu, gasesti broasca cea urata, o saruti, se transforma in print/printesa, te casatoresti, faci copii – deci devii la randul tau un crizat, atent la ce face copilul TAU, la ce mananca,la ce creme foloseste etc., si traiesti fericit/a pana la adanci batraneti! Toti vor zice: „Cacat, asta chiar e cliseu de poveste, viata reala nu e asa!!!”

Partea proasta in toata povestea este ca ... viata reala nu e chiar asa! In viata reala te frigi la degete cand faci snitele, cu ulei fierbinte si doare! Ca draq! In viata reala gasirea printului/printesei nu echivaleaza SUB NICI O FORMA cu fericirea vesnica, linistita si pasnica din povesti! Povestile ne zic doar ca printul si printesa s-au intalnit! Nu si cum a decurs viata lor pana la adanci batraneti! Exista toate sansele ca ajungerea la adancile batraneti sa aiba loc, si in acele momente ei sa fie fericiti! Dar de ce nu s-a deranjat nimeni sa continue poveste si sa ne descrie si viata de pana la batraneti? Cand printesa spala, gatea, crestea copii, se certa cu printul ca nu mai au destui arginti etc ... Aaaaa, asa e, printesele nu faceau asa ceva. De ce? Ca ele aveau slujitori, servitori!

Povestea s-a transformat astazi in cu totul ... alta poveste! „Printesele” sunt proprii lor servitori si ai celor de care au grija. Nu au servitori, iar motivele de cearta cu „printul” sunt atat de diverse si stupide adesea incat ... A ajunge la adanci batraneti e o provocare pe care sa o accepti sau nu, de la viata! Fara macar sa stii ca vei ajunge acolo! Faci cancer mamar sau de ovare la 30 si ceva de ani si aia esti! Sanse acum ai, ca partea buna a erei noastre este ca stiinta s-a dezvoltat in favoarea noastra, a sanatatii noastre.

Astazi povestea nu mai aceeasi nici macar cu cea a "printeselor" de acum 20 de ani. Astazi totul e atat de schimbat incat te sperie cateodata sa te mai gandesti la adancile batraneti! Astazi tot ce TREBUIE sa faci este SA TRAIESTI CLIPA pentru ca, sa-mi bag picioarele, asta e singurul lucru care e intradevar al nostru: Clipa! Asta amagindu-ne putin, ca si Clipa asta ne-o da ghemul ala invizibil care se deruleaza totdeauna inainte, niciodata inapoi, intotdeauna spre imbatranirea noastra ... Astazi la moda este egoismul, starea de bine a propriului Eu! Daca Eu-lui nu ii este bine, ce fac printesele si printii zilelor noastre? Fug. Spre a cauta o stare de mai bine pentru Eul lor. O stare de mai bine intr-o alta relatie, intr-un alt oras, intr-un alt job! Este egoism? Sau putem sa punem intrebarea de ce nu mai lupta nimeni pentru a razbate? Impotriva unui sef nenorocit sau pur si simplu rautacios, impotriva terminarii unei relatii zicand „nu se mai poate” ... Ce e mai rau? Ce e mai bine? Sau ce e mai usor pentru Eul meu? Cred ca mai degraba asa se pune intrebarea!

E complicat raspunsul la astfel de intrebari ... cred. Cred ca poate face subiectul unei nopti albe de filozofeala cu prietenii, la un pahar de orice, dupa preferinte ... dar cred ca alcoolul va avea cei mai multi adepti intr-o astfel de seara.

Viata, cateodata, e multa si copleseste, si te face sa iti pui intrebari care adesea iti raman fara raspuns, cel putin pe moment. A-i face fata o fi scopul? A-i arata ca, na futu-ti pe ma’ta de viata, nu ma las si merg mai departe?! Daca ai noroc – deja aceasta capacitate de a procrea tine de noroc, fluturii, loviturile gingase, blande de pe dinauntru ale fiintei care te va criza mai tarziu, visele tinand-ul in brate ... toate astea iti pot raspunde la intrebari. Fara sa vorbeasca ...

A nu renunta fara o lupta strasnica inainte, acesta cred ca este raspunsul de multe ori. Chiar daca din lupta iesi zdrente-zdrente stii ca ai facut tot ce puteai TU face dar ... nu s-a putut mai mult. Si atunci ii cauti Eu-lui tau starea de mai bine ...

joi, 20 noiembrie 2008

That special kind of friend ...

Am descoperit un lucru care ma enerveaza.
Sunt genul de persoana care ARE NEVOIE sa fie in contact tot timpul cu prietenii si cunoscutii. Asa si asta e ideea mea de ... prietenie (?). Datorita diferitelor situatii in care ne arunca viata, nu tot timpul acest contact este posibil (telefonic, mess, mail). Si sun si nu mi se raspunde; las offline si nu mi se raspunde si bineinteles, mail sau mesaj, si nu mi se raspunde... Si ce fac atunci? Ma enervez, ma supar - pe mine ca insist (si imi promit si-mi jur de fiecare data ca nu mai insist, ca-mi bag picioarele si sa sune daca vor sa stie de viata mea) si pe prieteni ca nu raspund, incep si fac scenarii despre ce s-ar fi putut intampla, de ce nu raspund, or fi patit ceva, am facut eu ceva (desi, cred ca atunci cand fac cate ceva stiu si mai cred ca am invatat sa si zic "imi pare rau, iarta-ma") etc etc ...
Ieri, dupa incercari chinuite, contact cu chiu si vai, abia-abia am reusit sa ne vedem, eu si ea, prietena mea veche si atat de draga, R. Am mancat la mine, am inceput cu povestirile noastre dintotdeauna, a fumat, am baut o cafea, am plecat la "Maria" sa mananc amanadina la care tanjeam de deja 3 zile si am mancat si cate o prajitura. Apoi am plecat din Aviatiei pana la Gara de Nord pe jos, vorbind, discutand, confesand, aberand... Si ce bine a fost! Ca si cum toata acea lipsa pe care am resimtit-o legat de prezenta ei in viata mea n-ar fi existat vreodata! Toti nervii mei si supararea...Unde au disparut? In conversatie, in impartasirea starii de spirit una alteia, in pasii rataciti in frigul amortitor (?) al serii, care cand a venit? Si de ce? Ca trebuie sa ne despartim acum: ea sa mearga la ea, o astepta in masina sa o duca acasa; eu sa merg la mine sa il astept cu prajiturile luate la pachet pt el, bineinteles...

Ca vor veni, probabil si alte zile in care nu-mi va raspunde la telefon sau mess, cred ca de asta sunt sigura. Intotdeauna sper sa ma insel si sa ne auzim macar o data pe saptamana... Dar ma scoate din sarite sa stiu, asta este lucrul care ma enerveaza atat de tare (si ma bucura in acelasi timp, intratat incat nu stiu care sentiment e mai puternic: bucuria asta a revederii in ciuda absentei sau supararea pe care mi-o provoaca absenta) ca atunci cand ne vom vedea totul va fi ca si cum nimik nu s-ar fi intamplat, fara sa cauzeze acest aspect vreun stres sau vreo angoasa pe fundal, undeva in spate, vreo adunatura de suparare care ca izbucneasca ulterior.
Ma enervezi, R. Stii, nu? Dar ma bucur ca viata mea te are si pe tine... asa cum esti :P Si oricum, nu cred ca te-as mai iubi daca ai fi altfel.

Nu toti oamenii sunt la fel, deci nici prieteniile dintre ei nu se aseamana. Fiecare iti aduce ceva in viata, cand se termina si pleaca iti ia ceva din ea fara a inlocui cu altceva ... La anii mei ... vai, cum a sunat asta, de parca as fi vreo babaciune :)), am pe cine suna la 3 a.m. sa-i zic ca mi-e rau sau, mai bine, ca-s fericita ... Dar cine mai suna sa impartaseasca fericirea? Si la 3 dimineata? Cine s-ar putea bucura de fericirea ta la o ora atat de dulce de somn? Mai mult ca sigur termini injurat ...

Cred ca asta este definitia acelui ... special kind of friend ... Deparatarea, despartirea, lipsa ... toate se topesc atunci cand se revad si isi pot povesti viata in episoade "Cum, nu ti-am zis? ..."

Te iubesc, R.