luni, 18 ianuarie 2010

Pagini de jurnal I

A nins afara ... Toata noaptea... E alb, mult alb... Imi place atat de mult albul! Mai ales al zapezii. Si e frig, si un pic de vant. Si totusi forfota afara, in piata, pe strada...

A trecut 15-pele pe care il asteptam ca sa se calmeze interiorul meu ... Astrele erau nefavorabile dar se pare ca starea de zgomot, galagie si torment interior se prelungeste. Oficial.

Ce gust bun are cafeaua!

Ma conving cu fiecare zi, fiecare intamplare, fiecare moment ca suntem actori. Doar actori care interpreteaza un rol bine conturat, stabilit dinainte, scris undeva in Carte Universala, de Creator. Ma simt martora unui puzzle si vad cum se lipesc piesele la el in fiecare zi. Fiecare piesa intotdeauna la locul ei, niciodata aiurea, fara posibilitatea de a o lua si a o pune in alta parte. Nu se potriveste decat... la locul ei...

Viata asta – puzzle-ul de care vorbeam, e planuita in cele mai mici detalii dinainte!Mi-e foarte foarte foarte clar! Nici una din actiunile noastre nu e facuta de capul nostru... Cel putin nu de cel material ... Sunt convinsa ca teoria e corecta: tot ce traim in viata asta corporala sunt incercari pe care ni le-am ales inca dinainte de a ne naste, de a lua fiinta. Ni le-am ales ca si entitati spirituale, cand ne pregateam sa ne claustram in hainele astea carnale!!!

Oricate intrebari ne punem, daca nu ne educam mintea, spiritul, nu vom putea intelege raspunsurile. Nu le vom putea vedea nici daca ar fi exact in fata ochilor!

Explicatii si raspunsuri nu ne va oferi nimeni la intrebarea „De ce?” Trebuie sa le deducem, sa le intelegem, sa le vedem, sa le simtim. Si daca nu atunci cand suntem prinsi intr-o situatie sau alta, macar atunci cand iesim... Oricum am iesi. Daca am sta fiecare sa ne gandim, sa ne uitam in spate, in trecut la ce s-a intamplat, la ce A FOST, si la ce ESTE vom vedea si raspunsul la intrebarea „De ce?” Si face bine sa vezi raspunsurile. Linisteste. Aduce pace in suflet, in minte. Iti permite sa mergi mai departe... La urmatoarea piesa de puzzle... Iti dai seama ca nu ai fi putut face altfel... pentru ca asa a fost sa fie, asa a trebuit sa fie, a fost scris sa fie... Si atunci trebuie sa te bucuri de ACUM-ul pe care il traiesti. Pentru ca traiesti. Inseamna ca ai in continuare timp si sansa sa fii mai bun, sa te slefuiesti precum diamantul brut. Sa inveti tot ce vrei, ce trebuie sa inveti, toate lectiile vietii! Niciodata nu e prea tarziu sa inveti sa ... traiesti, sa iubesti, sa ierti, mai ales sa ierti. Lectia iertarii vine mai greu, mai tarziu, abia dupa ce ai invatat multe alte lectii inainte.

Niciodata nu e prea tarziu... pentru nimic... Chiar daca unele lucruri isi au un timp al lor cand trebuiesc facute... Incep sa nu cred in greseli. Si ma conving tot mai mult ca tot ce facem e asa cum trebuie facut, ca nu gresim cu decizii, gesturi, reactii, cuvinte...

Nu e niciodata tarziu sa incepi... sa te asculti! Pe tine. O sa fii uimit ce si cate ai sa-ti spui....

Si niciodata nu e prea tarziu sa nu regreti... Si daca totusi regreti ceva, sa ai grija tot timpul sa regreti ceva ce ai facut nu ceva ce nu ai facut ... Intrebarea „Cum ar fi fost daca...?” o consider dintre cele mai schingiuitoare pentru spirit. Mi-am pus-o de destule ori incat sa invat ca e mai bine sa regret o facuta decat sa ma torturez cu „Cum ar fi fost daca...?”