Vezi bioritmul tau de astazi


BioritmBioritm

miercuri, 22 septembrie 2010

Puţină politică... Doar puţină.

In general, am stomacul tare si nu sunt ... siloasa! Iar dupa experienta cu scutecele de bebelus pline de caca deja sunt imunizata la maxim!! Dar tot exista ceva ce imi intoarce stomacul pe dos de sila si scarba! Exista ceva care imi provoaca varsaturi "psihice" dureroase si o sila cum nu am cuvinte sa descriu! Acel ceva este politica Romaniei! Sau mai bine zis clasa politica din Romania!!!

Ei, şleahta asta de paraziti este mai rea decat orice altceva ce iti poate provoca sila! Si fruncea e extrema! Deja de un an aproape nu mai sunt platitor de televiziune prin cablu, singurele programe pe care le mai prind cu o necajita de antena de camera fiind PRO-ul, TVR1 si ceva PrimaTV dar cu purici. Insa si asa, cand ajung cu urechile de stirile in care vorbeste Boc sau Basescu, simt cum mi se scurtcircuiteaza ceva in creier si mi se ridica parul ca la pisici in preajma cainilor!! Schimb urgent... pe celalalt canal (singurul, si ma rog sa nu fie si acolo vreo stire cu cei doi &Co.) si ma scutur ca de-un vis urat!

Si ma apuca, asa, niste ganduri intrebatoare... Oare oamenii astia, mai ales presedintele si primul-ministru, apoi ministrii, senatorii si deputatii nu mai au nici o urma de rusine? Oare chiar nu isi dau seama ca lumea, romanii, ii urasc din strafundurile inimilor pentru halul in care isi bat joc de tara si populatia ei? Cu acordul si binecuvantarea electoratului acum disponibilizat, taxat, impozitat, asta e cert, dar chiar si asa!!! Ma mir ca prostu' de fiecare data cand ii vad la televizor in declaratii. Oare chiar atat de nenorociti sa ajunga incat sa nu inteleaga ca prizeaza ridicolul si penibilul? Nu au nici un fel de jena sau rusine! Ma intreb cata nerusinare trebuie sa ai sa vii in fata prostilor si idiotilor care te-au votat -- si care nu te-au votat, ca esti si presedintele lor! -- si sa anunti ca tre' sa mai faci un imprumut la anu' ca sa acoperi deficitul bugetar!! Atat de ... nerusinat! Chipurile ieri, in sedinta din Parlament, T.B. i-a 'urecheat' pe alesi ca au risipit bani fara motiv!!! Si ei saracii asa s-au spasit si le-a parut rau, Doamne-Doamne! Nu vor mai face , neam! Cata scarba imi poate provoca o astfel de atitudine?! Muuuuulta! Si vesnica!

Tara asta e atat de ... pe dos incat pare ireal! E atat de in alta epoca fata de realitatea inconjuratoare incat ma intreb daca e posibil asa ceva!? TOTUL in Romania pare atat de fundamental gresit incat luminita de la capatul tunelului e acum subiect de poveste pentru adormit copiii, ea fiind stinsa de mult de vantul puternic al inavutirii rapide si al nesimtirii! Cred ca suntem atat de iremediabil pierduti ca tara incat provoaca plans! Cu aceasta conducere sau cu cele ce se anuntau si se anunta inca, contra-candidate Romania va mima mult si bine capitalismul!

Pesimismul nu ma caracterizeaza ca fire dar in ceea ce priveste Romania si conducatorii ei... Despre ei numai de rau!

Cum zicea un... 'intelept'(?) "din '89 incoace in Romania nu s-a construit capitalismul, s-a privatizat comunismul!!!" Nu sunt neaparat fan dar cred ca dl Cristian Tudor Popescu a prins foarte bine, din pacate, esenta a ceea ce se intampla in Romania...

Mi-e sila de conducerea Romaniei!!!

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Era o fetita care credea in veşnicia sentimentelor... Timpul.... sau mai bine zis, trecerea lui, experienta au transformat-o intr-o femeie convinsa de vremelnicia lor...

..............................

luni, 6 septembrie 2010

Tot despre fericire... - completare

Stiu ca acest blog este citit. Nu de multi dar cati sunt ma conving de inteligenta lor de fiecare data cand mai scriu cate ceva. Si stiu ca e vorba de oameni inteligenti pentru ca acestia isi pun intrebari. Si imi pun si mie intrebari, cer "lamuriri" suplimentare si, nu in ultima instanta, ma inspira pentru "mai mult". Iubesc astfel de oameni si compania lor. Mi-ar placea sa fac un fel de adunare in care sa bem ceai/cafea/suc (natural, ca e in trend dar si sanatos)/bere/vin bun, rontaim ceva si sa vorbim: despre fericire, despre viata, despre bine si rau, despre elevare spirituala, dragoste si iubire si cate si mai cate astfel de subiecte... Poate o data si-o data...

Am scris anterior despre fericire. Pareri absolut personale, trecute prin prisma propriilor trairi, experiente. Si cum niciodata un cap nu e mai bun decat doua la un loc, am lasat aspecte neatinse. Aditza mi-a pus intrebarile corecte, pentru el si pentru mine, si m-am gandit la raspunsuri. Corecte si valabile pentru mine. Si pentru el, o data ce le-am enuntat.

Curios, nu stiu daca de raspunsul meu la intrebare sau pur si simplu, m-a intreaba: cum masori fericirea? M-am simtit ca un jucator de tenis caruia i s-a ridicat mingea la fileu. Raspunsul mi-a venit mai spontan decat "da"-ul din fata ofiterului starii civile! Si ambele raspunsuri sunt date din convingere.

"Instrumentul" cu care masori fericirea este inima! Cum? Inauntrul tau, independent de carne, se petrece ceva ce, pur si simplu, nu poti exprima in cuvinte! Ai impresia ca explodezi si vorba aia "nu-ti mai incapi in piele de fericire" incepe sa capete un cu totul alt sens, simti ca o traiesti la propriu! Gura, ochii, tot trupul il simti ca te strange si ai vrea sa te eliberezi, sa poti cuprinde toata lumea si sa urli cat de fericit esti!!! Cata fericire ti-a provocat o situatie, un om, ceva, cineva! Sunt norocoasa sa pot scrie asa ceva. Pentru ca o scriu din experienta ce mi-a fost ingaduita a o trai! Alaturi de oameni iubiti, adorati.

Fericirea se inrudeste indeaproape cu aceea multumire sufleteasca pe care o simti cand se intampla ceva bine sau faci bine neconditionat si din suflet.

Si fericirea este sinonima cu iubirea?
Nu.
De ce? iubirea nu poate sa te faca fericit?
Fericirea este legata si de iubire dar nu e acelasi lucru. Cred ca fericirea rezulta (si) din iubire. Dar nu neaparat intotdeauna este valabil. Stim cu totii ca iubirile neimpartasite sau care au loc in relatii dificile nu te umplu tocmai de fericire. Dar in cazurile fericite, fericirea este rezultatul iubirii.
Banuiesc ca din fericire nu poti suferi!?
Nu. Fericirea nu presupune VREUN FEL DE SUFERINTA! Cand esti fericit nu suferi! Atunci, in momentul acela in care toata lumea e a ta, nu suferi. Nu ai cum. Ar fi ca si cum ai fi orb si ai vedea in acelsi timp! Asta e la fel de imposibil ca a fi fericit si a suferi in acelasi timp.

Un alt gand exprimat a fost ca oamenii se gandesc la fericire si la ce este ea pana la varsta de 20 de ani. Ca dupa aia ... "vine valu', imi ia calu'" si alte ganduri cotropesc mintea: cat o sa castig, unde o sa stau, ce-o sa conduc si cu ce platesc ratele la banca, ce le dau la copii sa manance maine, cu ce ma imbrac, o fi suficient numarul de perechi de pantofi si cel de posete, cu ce asortez oja, etc etc etc. Eu cred ca oamenii se gandesc numai la fericire sau aspecte ale ei, tot timpul. Si la cum si la ce sa faca sa fie mai fericiti. Si se intreaba despre ea. Si isi si raspund prin prisma trairilor lor. Poate ne prindem in inotul prin valurile vietii si uitam sa ne oprim si sa ne intrebam, sa cautam. Dar la un moment dat vine o vreme cand o facem. Si niciodata nu e prea tarziu pentru ca e exact cum trebuie sa fie, cand trebuie sa fie. Fiecare se opreste cand ii e dat sa se opreasca pentru a se intreba. Ritmul fiecaruia e diferit, drept urmare, momentul intrebarilor, al soul searching-ului, cum zic americanii, este diferit. Si ce bine ca e diferit!

La fericire nu te gandesti neaparat cand pierzi ceva, pe cineva. Nu, nu cred. Atunci vezi doar cat de nefericit esti! Cat de nedreapta este viata cu tine si cum nu iti da sansa fericirii. Sau ai crezut ca o ai si, uite, o pierzi! La fericire te gandesti cand iti revii din covalescenta pierderii. Cand te uiti in oglinda si incepi sa te revezi pe tine! Cand iti dai seama ca te-ai uitat tu pe tine, ai uitat de tine si ca existi acolo, inauntrul tau si pentru tine, nu numai pentru celalalt! Cand se ridica perdeaua si incepi sa vezi soarele... din nou. Pentru ca soarele inseamna fericire!

Suntem norocosi pentru ca ne nastem cu dreptul la fericire! Toti! Pe parcursul vietii depinde de noi sa ni-l exercitam, sa ni-l dorim, sa ni-l invocam si sa ni-l aparam!

duminică, 5 septembrie 2010

Despre fericire

God, I love happy endings!!!Damn it, I really love happy endings...in movies.
As opri filmul la momentul când popa spune: "I now pronounce you husband and wife! You may kiss the bride!" Si ma gândesc ca au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi!

De ce imi plac? De aia! Pentru ca viata asta, reala, are un singur "end" si nimic pe parcursul ei nu-mi da certitudinea ca va fi unul "happy". Pentru ca viata ma pune la multe incercari! Pentru ca viata e lunga, sau cel putin pare, atunci cand ma gandesc la cum va fi sfârşitul si daca el va fi fericit!

Nu m-am dat in vânt pentru filmele de groază niciodată! Consider ca viata e suficient presărată cu episoade ... mai puţin fericite cat să le mai vad şi in filme. O comedie siropoasa, romantica m-a binedispus întotdeauna si întotdeauna o va face.

Iubesc la nebunie sfarsitul telenovelelor! Binele si dreptatea inving intotdeauna raul si injustitia, raii sunt pedepsiti sau morti si toata lumea e fericita mai ales pentru fericirea personajelor principale, care au luptat pentru dragostea lor... bla bla bla. Iar cei doi se iubesc, o vor face toată viata si vor trai fericiţi pana la adânci bătrâneţi!

Cred ca e visul fiecăruia din noi: fericirea! Măcar pentru cateva momente sa simţim ce înseamnă ceea ce se ascunde in spatele acestui cuvânt! Ce este fericirea suprema? Nu cred ca in calitatea de OM vom putea vreodată sa percepem! Ne sunt date sa traim momente de fericire, relativitatea fiind mai degraba caracteristica fericirii umane. Notiunea de fericire este proprie si diferita pentru fiecare din noi. Si ce inseamna fericirea unuia poate insemna dezastrul altuia!

...adeseori o himera, părând de neatins. Uneori o straina, părând de neintalnit. Alteori episodica si intotdeauna episoadele sunt mult prea scurte ca sa ne satisfaca nevoia de fericire. Pentru ca fericirea este o nevoie primordiala a omului. Fara ea si speranta ca intr-o buna zi va veni la fiecare, viata nu prea are sens.

Traim si traiesc pentru fericire si pentru clipele ei. Cu speranţă, întotdeauna asteptand-o cum aşteaptă fecioarele printul la poarta Palatului cu candelele aprinse. Ca si ele, trebuie sa fim pregatiti pentru fericire: sa o recunoastem atunci cand o vedem; sa stim cum sa o pastram atunci cand o intalnim; cum sa adunam momentele fericite si sa facem din ele pătură de amintiri care ne va incalzi sufletul in anii din urma...

Fericirea este necesara a fi gasita in tot ceea ce inseamna viata de zi cu zi. Fericirea nu se asteapta, ea se traieste! In fiecare zi, asa cum vine, sub diferitele ei aspecte...