Ei, Mamei

Există o „ziua aceia” în care ne aducem aminte mai pregnant de Ea. E ca un Sfântul Valentin...dar altfel. Despre altfel de dragoste. Una care nu se termină niciodată. Căreia îi vedem începutul la naștere și simțim că nu are nici un capăt, nicăieri, niciodată. Este infinită.
Dar nu e Ea acolo în fiecare zi? Oricare altă zi nu e la fel de bună să o sărbătorim pe acea Ea?

Vorbim frumos despre ele. Pentru că așa sunt ele, frumoase. De ce oare? Pentru că asa sunt ele sau pentru ce sunt ele pentru noi? Sau pentru că noi, prin ochii lor, ne vedem frumoși? Poate nu vom afla niciodată adevărul dar este un adevăr pe care nu îl căutăm de cauză. Ne bucurăm doar de efect. Efectul asupra noastră, copiii.

Fă un exercițiu de mulțumire. Scrie mulțumesc pentru... și fă o listă de mulțumesc-uri. Și primul este... "Mulțumesc pentru mama." Ca pentru un cadou. Cel mai frumos cadou și mai prețios pe care mi l-am făcut înainte de Viață. Primul cel mai prețios. Cel mai important. Când am nevoie de liniște, închid ochii și îmi imaginez chipul tău când intru pe ușa, acasă. Unde ești tu e cel mai acasă din toată lumea.
Ești putere și bucurie.
Ești frumusețe și inspirație.
Ești blândețe și bunătate.
Ești altruistul de serviciu cu program non-stop.
Ești exemplul lui a da fără să aștepți să primești în schimb.
Ești orice să fie numai să fie făcut de tine.
Ești tăcerea neapăsătoare și dorul care nu doare.
Ești sărutul tămăduitor pe rana de la căzătură.
Ești curajul în manifestarea lui pentru că știi că la tine mă uit înainte să pun următorul pas în față.
Ești mâna care m-a ținut cel mai mult în mâna ei și brațele către care alegeam să alerg dintre atâtea alte brațe. Și care mă odihneau fără să spună „mă dor, mergi pe jos”.
Ești siguranța pe care o căutam când nu știam încotro.
Ești căminul unde vin să mă odihnesc din tumultul vieții de copil crescut mare, cu responsabilități, doar pentru a pleca din nou în el dar mai puternică.
Ești izvorul de iubire unde știu că voi găsi întotdeauna, pentru totdeauna, ce-mi este necesar, exact atunci când îmi este necesar.

Ești Mama.

Jurnal de călătorie - 1

Scene, capitole, etape... Succesiuni, incursiuni, călătorii.

Pentru orice călătorie îți faci bagaje. De toate felurile.

În unele pleci cu valize pline de haine. În altele îți iei bocceluța cu oleacă de apă și niște speranțe, îți faci cruce cu limba-n ceru’ gurii și cu Dumnezeu înainte.

Pe drum te întâlnești cu tot felul de oameni, situații... Fiecare îți dă ceva, te îmbogățește cu ceva. A, și sfaturi, te întâlnești mai ales cu sfaturi. Unele îți sună, altele nu-ți spun nimic... Și îndemnuri. Astea îmi plac.

„În română, cum obișnuiai să scrii”... Na poftim unu’ bun, un îndemn adică... Și cum sună asta: „cum OBIȘNUIAI să scrii”. OBIȘNUIAM. Trecut. Acum nu mai obișnuiesc să scriu. Și dacă resuscitez această...plăcere? Unde a fost o dată foc...

Etape de viață. Perioade când obișnuim una. Apoi nu o mai obișnuim pe aia și obișnuim pe ailaltă... Alegem. Sau cel puțin asta credem că facem. Și a nu face nicio alegere este tot o alegere până la urmă, nu? Și e tot bine și așa.

Ce-am făcut cât timp nu am obișnuit să scriu? Păi am obișnuit să citesc... Să ascult. Să caut. Să caut să înțeleg. Să înțeleg. Să observ. Să descopăr. Pe mine, pe alții, pe ceilalți. Să privesc. Să mă minunez. Într-o lume în care nimic nu mai stârnește mirarea eu am găsit să mă minunez. De tot. Pentru că totul și în toate este minune. M-am ocupat cu viața din care obișnuința de a scrie a fost absenta dar nu uitată... Nu de tot. Nu poți uita atât de mult de tine. Poți să vrei să uiți și să ai impresia ca îți și iese... Dar reușești doar să te minți un pic. Așa și eu. Dar e ȘI ASTA o alegere. Atât.

Așa că acum, ca temă e drept, aleg să scriu. Din nou. Despre Astăzi. Fără dată. Ieri a fost un Astăzi minunat. Plin. Ca și Astăzi. Ca și Acum.

Zâmbesc.

Fericire. Din aia din lucruri mici. Atât de mici încât riscă să treacă neobservate. Și asta din cauza lucrurilor mari pe care le căutăm la orizont.

Fericirea din Orice. Din norii ultimelor zile. Sunt atât de pufoși, albi...atunci când nu ascund tunete și fulgere și lumina și luna.

Fericirea din oameni. Frumoși toți.

Din vise.

- Da domnișoară, cu ce să fie buchetul?

Doamnă sau domnișoară? Atitudine. Și o să știi cu care din ele vorbești.

- Păi să puneți, vă rog, așa:

Optimism.

Energie.

Încredere.

Determinare.

Pasiune. Emoție dar, vă rog, din aia bună.

Calm. Pace. Niște ZEN dacă aveți chiar dacă e mai scump un pic, plătesc.

Și nu uitați, vă rog, Curiozitate. Din aia de copil să fie, e cea mai bună.

Fier.

Catifea.

Înveliți-le, vă rog, în Sete.

- De orice? De Viață, de Frumos? Avem de toate felurile și pentru toate gusturile.

- Da, da vă rog, pentru Orice, să fie cuprinzător. Mulțumesc.

- Iată-l. Poftiți. Mergeți undeva, îl dăruiți? Cu ce ocazie?

- Cu ocazia niciunei ocazii. Ocazia lui Acum. Dacă nu Acum atunci când? Și da, plec...într-o călătorie... De fapt, nu plec undeva anume... Doar...continui...să merg... Și e pentru mine buchetul.

- Frumos. Drum bun...în continuare.

- Mulțumesc.

 Stări la buchet. Și pe ce câmp frumos sunt toate! Și ce grădinar de treabă! Câteodată neîndemânatic. Uituc. Repezit. Emoționat... Atent. Cunoaște florile. Pare că nu chiar pe toate dar învață. Recunoaște buruienile. Îngrijește grădina frumos. Cam încet dar ritmul lui e al lui. Și e bine așa. 

Iubire. Aia trează. Frumoasă. Liberă. Aia care dând, primește, se înmulțește. Iubirea-izvor.

Alo da. Ce spui? E târziu? Nu nu, stai pe pace. Este bine. Abia începe. Ce zici? Continuă? Da da, așa e. Ai dreptate, continuă. Ne vedem acolo, cum am stabilit, da? Pa.