Vezi bioritmul tau de astazi


BioritmBioritm

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Subiect de post pe blog :))

Subiect de post pe blog: mi s-au terminat bateriile la calculatorul de buzunar!!! Tragic! Calculatorul asta mi-a facut multe calcule la proiectele din Poli, multe exponentiale, multi logaritmi, cosinusi, sinusi, multe tangente, adunari, scaderi, inmultiri si bineinteles, impartiri! Si altele ... L-am mirosit. Are miros de ghiozdan, de sala de curs si sala de laborator si de seminar! Are miros de amintiri! Amintiri frumoase! De copilarie!

A trecut destul de atunci... M-a slujit si in afara Politehnicii si trebuie sa ii schimb bateriile! Nu voi cumpara unul nou. Nu, nu! Ii voi schimba bateriile si va fi ... ca nou! In slujba aceleeasi vechi ...eu :)) Tare!

Revin si voi anunta cand voi schimba bateriile ;)

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Din "Claudia"

"Barbatii nu inseala decat daca nu au ocazia. Altfel...nu rateaza nici unul. Ei nu ii dau atata importanta (cum ii dam noi femeile - n.m). Pentru ei important e pe cine iubesc, intretin, protejeaza ... mai putin cu cine se culca. Asta e sport"

joi, 21 ianuarie 2010

"Normal" vs. Gay

E greu sa fii ... "normal" daramite... gay. Mi-a placut de Solcanu la Maruta, pe hapilica lui. E ciudat ... curentul. Iar parerile anti sunt atat de stupide.

Poate revin pe subiect. Nu stiu cat de mult inteleg si poate nici nu trebuie... Dar stiu clar ca nu am absolut nimic impotriva.

marți, 19 ianuarie 2010

Red land, paella and mandarins .... Spain

15:01, 2h 41 min till destination, 32.000 m altitude with 807 km/h and -51°C ... The flight back home... After 4 days of visual pleasure.


First step was the language, that is learning it. With no sustained effort or intention. It just came to me easy, like spring after winter, like green after freezing. It happened pure and simple. Then the natural process of … development as human being, then school, then university, then a job… There comes the Opportunity. We got acquainted, we liked each other and out of our relationship the winner is me … But she, the Opportunity, has nothing against it …


After other trips that she put in my way I have the chance to go in the country of which language my being fell in love with for ever and ever and never will let go: Spain! The delegation to Valencia and the business there went well, the audit was left to be closed but the best meeting was the one of my heart and soul with this red land, this language spoken lisp, with these people so warm, that exudes passion from every pore. The passion for life!


I read just before coming here that the one thing should not be missed is the traditional Valencian food paella. And of course they have two types of paella, especially to satisfy my tastes too: marisco, with shrimps and shellfish, and valenciana, with chicken and rabbit. The last is my favorite, I am not a great fan for sea fruits and other marines that are not fish. They say it’s a recipe made by men. I don’t know who cooked mine but it was exquisite, delicious, extraordinary! The ingredients are rice, meat (chicken and rabbit), spices, olive oil and vegetables. And I think I felt a strong taste of the passion and love that was put in it…


After a great meal, a walk by foot a long the sea side it’s … idyllic… It’s beautiful to eat in front of the Mediterranean Sea… It makes you dream about … many things. Of course love is the greatest thing that the sea makes you dream about… And how it would have been if you were here with me … Or how it would be if I was hang in a hammock and rocked to sleep by the wind and caressed gentle by the warm sun… Dreams ...


The hotel I was hosted in is in a very beautiful area called “Science City”. Here governs sumptuous buildings with a modern architecture that make the lovers of this current to fall in love immediately.


Form Valencia to Lliria or Alicante, where the supplier has headquarters, there are a few tens of km (maybe more). Kilometers of beautiful beauty, breath taking landscape! And all I could think about was the regret for not buying film for my old fashion camera… Here, as to the highway that connects the airport to the city, it dominates the color of the land: red brick. And on this land with this weird color grow orange groves, olives, mandarins and almonds. Extraordinary view to my eyes! And strange also: there are mandarins fallen on the ground as we have apples or prunes or… It makes me want to ask Fran to stop the car, violate the private property and go pick up few mandarins… Beautiful, beautiful, beautiful…


Francisco, Bruno, Manuel, Armando, Emanuel, Angel, Nacho, Julio, German … What do they have in common besides the fact that they work together and I work with them? They have a kindness and warmth in their way of being that made me feel like home… I had the feeling I’m with … my people. And so it happened that I met only men in this business trip :) They are all beautiful, those listed above but also the ones I saw on the street, waiters from the restaurants and bars – especially the ones in bars… not that I saw many but the ones I have… About women, wow, don’t even want to start talking! Young or in their middle age, they exude passion, like they are shouting to Time: “you won’t grow me old and powerless, I will love till the end of days, so, come on Time, give me your best shot!!!” I think that it is very easy to fall in love here… So, extra caution, please!


As in many other situations, in the lines written above words haven’t served me well. I might have failed with grammar. I may not have transmitted the exact joy, happiness, delight, excitement and a feeling of good and well being lived in my dear, dear Spain, in her wonderful Valencia, with her amazing people. And maybe drafting could be better… But the memories … Oh, the memories will live forever in my heart! The desire to go there in vacation will stay lighted within me as a powerful candle…


I love you Spain. I miss you Valencia

luni, 18 ianuarie 2010

Pagini de jurnal I

A nins afara ... Toata noaptea... E alb, mult alb... Imi place atat de mult albul! Mai ales al zapezii. Si e frig, si un pic de vant. Si totusi forfota afara, in piata, pe strada...

A trecut 15-pele pe care il asteptam ca sa se calmeze interiorul meu ... Astrele erau nefavorabile dar se pare ca starea de zgomot, galagie si torment interior se prelungeste. Oficial.

Ce gust bun are cafeaua!

Ma conving cu fiecare zi, fiecare intamplare, fiecare moment ca suntem actori. Doar actori care interpreteaza un rol bine conturat, stabilit dinainte, scris undeva in Carte Universala, de Creator. Ma simt martora unui puzzle si vad cum se lipesc piesele la el in fiecare zi. Fiecare piesa intotdeauna la locul ei, niciodata aiurea, fara posibilitatea de a o lua si a o pune in alta parte. Nu se potriveste decat... la locul ei...

Viata asta – puzzle-ul de care vorbeam, e planuita in cele mai mici detalii dinainte!Mi-e foarte foarte foarte clar! Nici una din actiunile noastre nu e facuta de capul nostru... Cel putin nu de cel material ... Sunt convinsa ca teoria e corecta: tot ce traim in viata asta corporala sunt incercari pe care ni le-am ales inca dinainte de a ne naste, de a lua fiinta. Ni le-am ales ca si entitati spirituale, cand ne pregateam sa ne claustram in hainele astea carnale!!!

Oricate intrebari ne punem, daca nu ne educam mintea, spiritul, nu vom putea intelege raspunsurile. Nu le vom putea vedea nici daca ar fi exact in fata ochilor!

Explicatii si raspunsuri nu ne va oferi nimeni la intrebarea „De ce?” Trebuie sa le deducem, sa le intelegem, sa le vedem, sa le simtim. Si daca nu atunci cand suntem prinsi intr-o situatie sau alta, macar atunci cand iesim... Oricum am iesi. Daca am sta fiecare sa ne gandim, sa ne uitam in spate, in trecut la ce s-a intamplat, la ce A FOST, si la ce ESTE vom vedea si raspunsul la intrebarea „De ce?” Si face bine sa vezi raspunsurile. Linisteste. Aduce pace in suflet, in minte. Iti permite sa mergi mai departe... La urmatoarea piesa de puzzle... Iti dai seama ca nu ai fi putut face altfel... pentru ca asa a fost sa fie, asa a trebuit sa fie, a fost scris sa fie... Si atunci trebuie sa te bucuri de ACUM-ul pe care il traiesti. Pentru ca traiesti. Inseamna ca ai in continuare timp si sansa sa fii mai bun, sa te slefuiesti precum diamantul brut. Sa inveti tot ce vrei, ce trebuie sa inveti, toate lectiile vietii! Niciodata nu e prea tarziu sa inveti sa ... traiesti, sa iubesti, sa ierti, mai ales sa ierti. Lectia iertarii vine mai greu, mai tarziu, abia dupa ce ai invatat multe alte lectii inainte.

Niciodata nu e prea tarziu... pentru nimic... Chiar daca unele lucruri isi au un timp al lor cand trebuiesc facute... Incep sa nu cred in greseli. Si ma conving tot mai mult ca tot ce facem e asa cum trebuie facut, ca nu gresim cu decizii, gesturi, reactii, cuvinte...

Nu e niciodata tarziu sa incepi... sa te asculti! Pe tine. O sa fii uimit ce si cate ai sa-ti spui....

Si niciodata nu e prea tarziu sa nu regreti... Si daca totusi regreti ceva, sa ai grija tot timpul sa regreti ceva ce ai facut nu ceva ce nu ai facut ... Intrebarea „Cum ar fi fost daca...?” o consider dintre cele mai schingiuitoare pentru spirit. Mi-am pus-o de destule ori incat sa invat ca e mai bine sa regret o facuta decat sa ma torturez cu „Cum ar fi fost daca...?”

joi, 14 ianuarie 2010

Tu stii?

Tu stii
ca noaptea imi esti zi?
Caldura cand mi-e frig,
In suflet esti cand strig,
Si cand mi-e dor si plang
si gestul mi-e natang
Tu vii si ma mangai...
Imi esti sfarsit, tu stii?
Sfarsit si capatai!

Cafea cu lapte...

Abia deschide ochii, desi se tezeste tarziu. In stanga se foieste ea, la ea in pat. Ii e foame. Cu atata dragoste cat ii poate incapea in brate se duce spre ea si o ridica si o imbratiseaza de parca in dimineata asta a vazut-o pentru prima data... De altfel asa e, e prima data, prima privire pe ziua de azi. Si ii multumeste Lui pentru ea, pentru darul pe care i l-a facut dandu-i-o. Multumesc Doamne pentru lumina vazuta si astazi, lumina zilei de astazi, lumina ochilor ei... Se ridica si se duce sa ii faca de papa. Lapticul asteptat. O alta dimineata ca toate celelalte. Frumoasa, nitel posomorata vremea afara dar bine si cald in casa... Garantat 100% are o muzica divina. Numai buna de ganduri, de scris... Joaca ei frumoasa si cuminte... Un castron cu lapte cu cereale neterminat. A fost totusi prea mult.

Si trece la cafea... Miroase asa frumos! Are pofta de cafea!!! Pofta de placerea cafelei! De tabietul cafelei! De gustul ei! De facutul cafelei! De spuma ei! Neaparat dulce! Intotdeauna! O iubeste si cu lapte dar doar pe cea de acasa, facuta la ibric. Merge si frisca dar ii cam fura din savoare.... E frumoasa cafeaua, momentul cafea-Om! Zatul din fundul canii cand cafeaua e pe terminate... o priveliste.... Si energia de dupa ea ... Cheful de tot si de viata ...

Cafea cu lapte in dimineata asta si dor de ea in diminetile cand nu e timp de cafea cu lapte .... Dor si pofta... Si pofta de dor...

marți, 12 ianuarie 2010

ce e politica? :)) Cat de actual!!!

Bula vine la tacsu si il intreaba ce e politica? El ii spune: eu sunt finantele, aduc banii in casa; mama ta scoate banii, ea e guvernul; bunicul are grija ca totul sa fie bine, el e sindicatul; servitoarea e clasa muncitoare; tu esti poporul, iar fratele tau mai mic e viitorul. Ai inteles?Bulisor nu intelege si pleaca la culcare. Peste noapte isi aude fratiorul plangand pt ca facuse caca. Incearca sa isi trezeasca mama dar nu reuseste. Se duce dupa servitoare pe care o gaseste calare pe tata, iar bunicul ii urmarea. Bula a inteles ce e politica. A doua zi tacsu il intreaba: Ei fiule, ai inteles? -Da! Finantele fut clasa muncitoare, sindicatul ii priveste pe ascuns, guvernul doarme, nimanui nu ii pasa de popor, iar viitorul e in cacat!!!

Autoportret Einstein

Noi nu stim ce e esential in propria noastra existenta personala, iar altcuiva nu trebuie sa-i pese de ea. Ce stie un peste despre apa in care inoata intreaga lui viata?
Ce a fost amar si dulce a venit din afara, ce a fost greu dinauntru, din straduinta proprie. Am facut, in principal, ceea ce firea m-a indemnat sa fac. A fost penibil sa primesc pentru asta atat de multa pretuire si dragoste. Si sageti ale urii au fost tintite spre mine: ele nu m-au atins insa nicicand,deoarece veneau oarecum dintr-o alta lume,iar cu aceasta nu am nici o legatura.
Traiesc intr-o singuratate care e dureroasa in tinerete, dar minunata in anii maturitatii.

Urgia revine ...

Iar ma apuca urgia de scris. Iar navalesc ideile, gandurile... As vrea sa am un fel de reportofon care sa imi inregistreze toate aceste ganduri, idei si apoi sa le pot derula incet si sa le ... analizez (?)... Sa le inteleg... Of, cica nu e criza de 28-30 de ani! Cica aia e fix la 30 de ani. Mai am pana atunci.

Cati altii or fi ca mine!!! Probabil toti trec prin aceleasi ... framantari (?) Nu?

Toate trec... Si asta va trece... Urmele pe care le lasa cred ca sunt mai importante... Revin cu ceva din Einstein... Genial!

vineri, 8 ianuarie 2010

Invocam drepturi, nu dorim responsabilitati!

Din pacate... sau din fericire (?) ma inteb de responsabilitatile pe care le avem: ca prieteni fata de prietenii nostri, ca soti unul fata de celalalt, ca si copii ai parintilor nostri sau ca si frati ai surorilor noaste. Si spun responsabilitati, nu obligatii. Cum zicea cineva, dragostea cu sila e viol, deci nu asta ne dorim...

Poate chiar si „responsabilitati” e mult spus dar trebuie sa exprim cumva ce vreau sa zic...

Ce inseamna prietenia? Ce presupune ea? Dupa ce „reguli” nescrise, sufletesti, se ghideaza, se dezvolta ea? Ce trebuie sa facem pentru a mentine „in viata” o prietenie? Ce ne face sa plecam dintr-o prietenie? PRIETENIE, nu iubire, amor sau altceva care ar duce cu gandul la sex.

Care este definitia prietenului? Multumesc DEX online : PRIETEN =
(1) persoana de care cineva este legat printr-o afectiune deosebita, bazata pe incredere si stima reciproca, pe idei sau principii comune;
(2) fiecare dintre persoanele sau colectivitatile legate printr-un sentiment de simpatie, stima si atasament reci-porc;
(3) amic, fartat, ortac, libovnic, sot, sotie. ...

Oarecum sec si parca... nitel comuniste definitiile, cel putin primele doua. Prea putin cuprinzatoare, parerea mea. Dupa definitiile de mai sus ar insemna ca am atat de multi prieteni!!! Si nu e adevarat... Am ajuns la varsta la care ii cern, ii numar si ii cern din nou. Am ajuns in etapa in care vreau sa elimin prieteniile obositoare, in care ma simt sleita dand si avand impresia ca nu primesc inapoi decat farame – avand clar certitudinea ca de cealalta parte a baricadei nu asa se vede. Cine imi spune ca prietenia inseamna sa dai fara sa astepti nimic in schimb ii spun sa moara si sa ajunga in Rai, acolo lucrurile sigur stau asa! Aici, pe Pamant, eu am alta definitie pentru prietenie.

Desi nu pot invoca vreo varsta inaintata – n-am ajuns nici treizecii, am realizat ca pierd mult timp si suflet cu inutilitati, cu lucruri care nu imi satisfac nici o nevoie. Si toate astea ma obosesc si imbatranesc inainte de vreme. Iar eu nu vreau sa imbatranesc inainte de vreme. Eu vreau sa las de acum lucrurile sa se balanseze de la sine, fara imboldul meu. Vrea sa primesc cand cer – oricat de egoist ar suna asta, nu ma intereseaza, si vreau sa dau cat mai mult. Dar vreau sa dau celor care vor sa primeasca, care au nevoie sa le dau. Nu mai vreau sa cersesc dragostea nimanui, nici a prietenilor, atati cati sunt sau atati cati vor ramane. Nu vreau sa mai fiu acuzata de incalcarea nici unui drept al nimanui, oricat de mic, prin nevoia mea de atentie si nu numai. Nu mai vreau si nu mai accept sa fiu acuzata de rautate!!! Cand chiar nu este cazul. Ironica da, uneori egoista da, dar rea/rautacioasa!? Asta nu, nu cu prietenii. Nu mai vreau sa sufar. De ce sa sufar? Atata timp cat nu inteleg si nu pot sa accept pentru ca nu pot, de ce sa sufar? De ce sa caut singura sa fiu facuta sa ma simt ca un cacat, ca un intrus care deranjeaza mereu cu insistenta? Nu, multumesc. Cum am ajuns de la una la alta... dar macar am ajuns aici pentru ca asa am vrut. Foc la gluga cu coceni? Atunci sa arda. Macar focul incalzeste, nu?

Stiu clar cine are nevoie de mine. Si stiu sigur. Stiu clar de cine am nevoie. Si oamenii de care am nevoie sunt mereu ACOLO atunci cand plang, cand rad, cand am nevoie sa stiu daca borsul il pun in ciorba de perisoare inainte sau dupa perisoare sau daca sa fierb carnea de vita intreaga sau bucatele. Adica pentru lucruri importante sau marunte, stiu la cine sa ma intorc dupa ajutor, vorba, umar. Pentru ca oamenii aia au fost acolo TOT TIMPUL, indiferent daca au avut sau nu timp, chef, dispozitie pentru mine. Pentru ca ei stiu ca si eu sunt aici TOT TIMPUL, indiferent daca am timp, chef, dispozitie pentru ei. Si daca nu am ACUM, voi avea mai tarziu, dar tot am timp pentru fiecare din cei care, chiar daca nu au avut timp de mine ACUM-ul de atunci, au avut mai tarziu.

Am obosit si voi lua o pauza. Las sita sa cearna...

Despre astazi... si altele

Am inceput ziua cu o veste buna. A nascut sotia unui prieten, Adrian T., baietelul. Putin firav dar e bine, sanatos, si el si mama. Doamne ajuta, sanatate si fericire... Dupa ce am inchis telefonul m-am simtit mai bine. Conversatia cu el a fost... revigoranta. Asa optimist l-am simtit si cu vorba buna ca intotdeauna. Cu incurajare si pozitivitate ... Si desi vorbim destul de rar – viata ne tine ocupati, ii simt aproape de sufletul meu. E ciudat pentru ca am persoane pe care le cunosc de mult si le simt muuuuuult mai departate... Din pacate... Dar revin. Ma bucur ca am vorbit cu el si, desi nu ma citeste, ii multumesc. Am sa-i dau si un mesaj sa ii zic asta... Sau mai bine il sun, nu?

E o perioada taaaaaaaaare ciudata. Am senzatia de galagie in interiorul meu, in creierul meu, de aglomeratie de sentimente, idei, ganduri. Vreau sa scriu dar ... am de gatit, calcat, curat, schimbat, papat, jucat... s.a. Deci nu mai scriu. Vreau sa citesc dar ... mi-e somn sau parca m-as juca cu ea mai bine, nu? E mai placut ;) Pierd vremea ... notiunea timpului... Azi am vorbit cu Mama-doi si o rugam sa vina maine, vineri, la mine sa stea cu ea. Si nu intelegea de ce nu o las cu el ca doar maine e acasa, nu merge la serviciu. Pai maine nu e vineri? intreb. Nu, e sambata maine, e deschis sambata la banca? zice. .... Ma uit in calendar. Da, maine e sambata!!! God, cand? Cand a trecut si saptamana asta? Sunt dusa ... Tot Mama-doi imi zice sa stau linistita, pana pe 15 ianuarie o sa fie o perioada de agitatiune interioara pentru toata lumea. E vina astrelor, asa sunt asezate in perioada asta. Si o cred, ca stie ce zice. Deci ma linistesc, n-am luat-o rara... Nu inca...

M-au innebunit cu gripa noua, frate! Se moare pe capete, in fiecare zi. De ce nu pot sa cred ca din cauza gripei? De ce nu zic astia ca gripa complica si incurca circuitele interne prin organismele deja bolnave si agraveaza problemele existente si ca de aia se moare? Ca nu de gripa noua mor oamenii, ci de complicatiile pe care le provoaca pe un fond de organism slabit?! Of!

Astazi iti duc dorul pe mess, draga mea!!! Nu am cui sa ii pun intrebarile din cap’sorul meu si sa primesc raspunsuri gandite, elaborate, nu monosilabice sau foarte scurte. Astazi nu ma intreaba nimeni ce mai fac... De ce oare? Nu intereseaza, alt raspuns nu prea pot accepta. Nu-si face nimeni timp pentru nimeni. Cunoscuti pentru cunostinte, prieteni pentru prieteni... Toti isi vad de vietile lor ocupate si pline de... agende incarcate si uita sa alimenteze cunostintele, prieteniile, amicitiile... Decat daca exista vreun interes propriu care sa ii motiveze in sustinerea relatiei... Daca nu, la dracul cu toata lumea! Numai noi sa nu murim, cum zicea... un prieten (?), odata...

Tot pe fondul „galagiei” dinauntrului am impresia ca lumea si mersul lucrurilor se ghideaza dupa alte „reguli” – scrise, nescrise, morale, valorice, decat cele pe care le stiu eu, pe care le cred eu normale, ca sustin mersul ...Universului.... Cine zice ca normalitatea mea e cea ... corecta? Vorba aceea „dreptatea mea in veci si cuvantul meu adevarul” nu se aplica decat divinitatii. A trimis-o prin fax unuia dintre apostoli si acesta a pus-o intr-o scriere...

Cine se aseamana se aduna. Cine se iubeste se inmulteste... Dar cand nu mai gasim asemanari? Cand nu mai gasim locul cuiva in viata noastra, cand nu il mai gasim pe listele nescrise de prieteni, cunostinte, amici? Cand nu mai gasim refugiu in el, un sfat, o vorba buna, cand umarul lui nu mai sta sa plangem pe el – poate si pentru ca posesorul umarului nu mai are chef sa ne asculte, cand nu il mai gasim ACOLO atunci cand avem nevoie – si nu numai la greu dar si la nevoi de impartasire a bucuriei, fericirii, bunastarii sufletului nostru, cand omul cu care ne-am asemanat... nu mai rasare... ce facem? Ce facem cand omul nu vrea sa aiba nevoie de tine, cand raul lui e al lui si umarul tau ii e nefolositor pentru ca ... asa e omul... Atunci ce facem? Hm, cate raspunsuri or fi la intrebarile astea... Toate dupa chipul si asemanarea fiecaruia, adica diferite. Si poate nici unul nu seamana cu raspunsurile mele la intrebarile astea... Raspunsuri care poate dau fiori, dezamagiri, lasa un gust amar ... Deci sa nu-mi mai raspund, nu?

Totul tine de definitii... Doar ca fiecare avem definitii diferite la aceleasi cuvinte. Ceva de genul vorbim impreuna si ne intelegem separat ...

Am sa astept pana dupa 15 ianuarie sa caut solutii sau sa incerc din nou sa inteleg lucrurile... Poate atunci astrele vor fi mai favorabile....

Astazi... Astazi este vineri si atat. Restul ma intereseaza ....

sâmbătă, 2 ianuarie 2010