Raspuns pentru pseudo-filosoful

"Frica" de un nou inceput e in noi pentru toate, de la inceputul existentei si va muri odata cu moartea fizica. Si bebelusilor le e mai comod sa stea in fund decat sa inceapa sa mearga in picioare. Le e frica sa nu cada. Dar ar fi bine sa avem fiecare cate un bebelus de la care sa invatam ce inseamna determinarea si hotararea si puterea de a ne ridica atunci cand am cazut. Dorinta de a descoperi tot, incet, usor.
"Frica" de un nou inceput e doar un paravan pentru delasare, pentru obisnuinta in care ne afundam. De ce sa-ti fie frica de un nou inceput? Nu ti-e mai frica de un sfarsit?

"Frica" de singuratate. Oare nu e mult mai grea si apasatoare singuratatea in doi? Tacerea in doi? Lipsa in prezenta? Aici-ul atat de departe? Ce e singuratatea?

Pentru frumosul care a fost odata trebuie sa pleci. Ca sa ai caldura lui atunci cand vei numara ani multi si amintirile placute ti se vor derula in fata ochilor. De dragul frumosului care a fost odata nu stai unde ti-e rau. Asta nu e motiv. Cel mult de dragul frumosului aluia mai speri, caci speranta moare ultima, si mai incerci. Dar nu te agati de frumusetea unui trecut sa traiesti intr-un prezent dureros.

Ceilalti nu iti vor mai plange de mila atunci cand vei inceta tu sa-ti plangi de mila. Ei sunt o oglinda daca vrei. Si te vezi in ea asa cum vrei sa te vezi. Vrei sa te vezi fericit, fa sa fii fericit!

Urmatoarea va avea mult mai putine defecte decat iti imaginezi. Datorita "defectelor" celei care te raneste vei vedea frumusetea urmatoarei. Si da, vei face comparatii, e inevitabil, toti facem. Dar stii care e partea frumoasa? Ca balanta va inclina spre plus. Defectele intr-un cuplu trebuie sa se completeze, nu sa se anuleze. Tu esti linistit si ea zurlie? E bine asa. Tie iti place miezul painii si ei coaja? E superb. Defectele ne aduc aminte ca suntem oameni si nu trebuie sa fim condamnati pentru ele, ci iubiti. Defectele noastre trebuiesc iubite de parteneri, nu hulite. Cel mult sa incerce sa corecteze, dar asta doar cu acordul nostru.

Doare? Fericirea nu doare. In momentul in care doare e semn ca nu e bine. Fericirea te face sa razi. De cate ori nu doare mai intai pentru ca apoi sa fie bine? Ce doare mai tare: ca te-ai nascut sau ca nu esti iubit? Ca te-ai nascut e o certitudine, sa fii iubit e certitudinea pe care trebuie sa ne-o cautam, sa ne-o facem noi. De aceea ne-am nascut.

Raspunsurile mele la motivele tale.

Nu avem nici un motiv pentru care sa acceptam de buna voie sa fim nefericiti!

Inca un "De ce?" - astazi, despre dragoste...

A incetat ninsoarea. A ramas doar frigul de rigoare si vantul care face si mai mult frig... In casa, cu ea. Draga de ea... As vrea sa fiu ca ea... Fara griji, probleme de tot felul... Sa ma joc, sa fiu hranita si sa aiba cineva grija permanenta de mine ... Cat de rau poate fi? Dar iarasi ma intreb ca o fi rau sa nu pot zice ce ma doare, ce nu-mi place... Hm... Toate sunt cu dus si intors. Nimic nu este doar bine sau doar rau. Intotdeauna sunt in combinatie binele cu raul, placerea cu durerea, frumosul cu uratul, muzica cu linistea...

Intrebari. Omul e o fiinta care isi pune multe intrebari. Tot timpul. Sigur. Toti isi pun intrebari de tot felul. Nu exista NIMENI care sa nu aiba propriul set de intrebari. Fiind Om, imi pun intrebari. Si in ultimul timp ma simt o mare intrebare eu insami!

De exemplu: astazi vorbesc cu un amic si imi spune despre el, relatia lui defectuoasa dar in care isi mai pune, inca o data, increderea ca va fi bine (pentru a cata oara!?) si va mai da o sansa. Relatiei. Nu vrea sa admita, nu poate sa admita ca a esuat. Relatia. Desi in relatie sunt intotdeauna doi si daca nu merge e vina amandurora. Si intrebarea care mi-o pun: de ce? Bineinteles, ce alta intrebare as fi putut sa-mi pun, nu?

Ce ne face sa rămânem într-o relatie care vedem clar ca nu merge? Din simplul motiv ca nu ne face fericiti, ca nu ne implineste, nu ne da linistea in suflet. De ce ramanem agatati de speranta ca va fi bine, intotdeauna cu "de data asta"?

De ce nu poti renunta atunci cand te face sa plangi cel mai tare si cand doare cel mai rau?
Dragostea este frumoasa, dragostea nu te face sa plangi, dragostea nu te agita... Dragostea nu da impresia ca te incurca, ca te limiteaza.
Dragostea nu te jigneste, in nici un fel, cu nici un cuvant, cu nici o privire, cu nici un gest, niciodata!
Dragostea este guvernata de respect.
Dragostea este sprijin cand iti este rau, nu calau.
Dragostea se bucura pentru reusita ta, nu te invidiaza!
Dragostea te urmeaza oriunde, te urmareste, te simte, te vrea asa cum esti...
Dragostea plange de fericirea intalnirii, nu de nefericirea ei...
Dragostea nu urla. Si nici nu vorbeste in soapte. Decat daca doarme copilul...
Dragostea nu te lasa singur atunci cand ai nevoie cel mai mult, cand e cel mai important pentru tine sa fie acolo...
Dragostea nu te face sa-ti plangi de mila cand te vezi in ochii celorlalti... Si dragostea nu ii face pe ceilalti sa-ti spuna ca "asta nu e dragoste"!

Dragostea te face sa infloresti.
Dragostea ti se citeste pe fata, pe trup. Cand esti iubit mergi drept si razi la soare si ii dai buna ziua, fericit ca l-ai vazut si astazi.
Dragostea iti instaleaza linistea in suflet. Pacea interioara.
Dragsotea te contempla.
Dragostea e uimita de tine si ca te-a intalnit.
Dragostea iti pune pe buze cel mai suav si dulce sarut, te imbratiseaza pe dinafara si pe dinauntru, te cuprinde ca intr-un cocon.
Dragostea te apropie ce mai mult de tine. Te defineste, nu te decimeaza. Te completeaza, nu te secatuieste. Si te lipeste daca esti rupt.

De ce nu stii toate astea atunci cand dragostea nu ti le ofera? Acestea si multe altele. De ce stai si iti irosesti timpul cu ceva ce nu e dragoste? Sau cel putin nu intelegi cum poate sa fie ceea ce ai tu dragoste cand nu faci decat sa suferi si sa plangi...

Si in dragoste, ca in viata in general, exista o balanta. Pe un taler ai binele si bunele, pe un taler ai raul si relele. Si cred ca e dragoste atunci cand talerul cu bine si bune e (mult) mai greu decat celalalt taler... Altfel... nu cred ca e dragoste. Ce e? Sta fiecare si se gandeste.

Ca e sau nu dragoste, in situatiile sentimentale e cel mai greu de luat decizii sanatoase, rationale. Pentru ca dragostea, bineinteles, o stie toata lumea, nu prea are multe in comun cu ratiunea. De aceea nu iubim cu creierul. De aceea dragostea e mai grea decat orice alt sentiment pe care il putem avea...