Vezi bioritmul tau de astazi


BioritmBioritm

joi, 20 noiembrie 2008

That special kind of friend ...

Am descoperit un lucru care ma enerveaza.
Sunt genul de persoana care ARE NEVOIE sa fie in contact tot timpul cu prietenii si cunoscutii. Asa si asta e ideea mea de ... prietenie (?). Datorita diferitelor situatii in care ne arunca viata, nu tot timpul acest contact este posibil (telefonic, mess, mail). Si sun si nu mi se raspunde; las offline si nu mi se raspunde si bineinteles, mail sau mesaj, si nu mi se raspunde... Si ce fac atunci? Ma enervez, ma supar - pe mine ca insist (si imi promit si-mi jur de fiecare data ca nu mai insist, ca-mi bag picioarele si sa sune daca vor sa stie de viata mea) si pe prieteni ca nu raspund, incep si fac scenarii despre ce s-ar fi putut intampla, de ce nu raspund, or fi patit ceva, am facut eu ceva (desi, cred ca atunci cand fac cate ceva stiu si mai cred ca am invatat sa si zic "imi pare rau, iarta-ma") etc etc ...
Ieri, dupa incercari chinuite, contact cu chiu si vai, abia-abia am reusit sa ne vedem, eu si ea, prietena mea veche si atat de draga, R. Am mancat la mine, am inceput cu povestirile noastre dintotdeauna, a fumat, am baut o cafea, am plecat la "Maria" sa mananc amanadina la care tanjeam de deja 3 zile si am mancat si cate o prajitura. Apoi am plecat din Aviatiei pana la Gara de Nord pe jos, vorbind, discutand, confesand, aberand... Si ce bine a fost! Ca si cum toata acea lipsa pe care am resimtit-o legat de prezenta ei in viata mea n-ar fi existat vreodata! Toti nervii mei si supararea...Unde au disparut? In conversatie, in impartasirea starii de spirit una alteia, in pasii rataciti in frigul amortitor (?) al serii, care cand a venit? Si de ce? Ca trebuie sa ne despartim acum: ea sa mearga la ea, o astepta in masina sa o duca acasa; eu sa merg la mine sa il astept cu prajiturile luate la pachet pt el, bineinteles...

Ca vor veni, probabil si alte zile in care nu-mi va raspunde la telefon sau mess, cred ca de asta sunt sigura. Intotdeauna sper sa ma insel si sa ne auzim macar o data pe saptamana... Dar ma scoate din sarite sa stiu, asta este lucrul care ma enerveaza atat de tare (si ma bucura in acelasi timp, intratat incat nu stiu care sentiment e mai puternic: bucuria asta a revederii in ciuda absentei sau supararea pe care mi-o provoaca absenta) ca atunci cand ne vom vedea totul va fi ca si cum nimik nu s-ar fi intamplat, fara sa cauzeze acest aspect vreun stres sau vreo angoasa pe fundal, undeva in spate, vreo adunatura de suparare care ca izbucneasca ulterior.
Ma enervezi, R. Stii, nu? Dar ma bucur ca viata mea te are si pe tine... asa cum esti :P Si oricum, nu cred ca te-as mai iubi daca ai fi altfel.

Nu toti oamenii sunt la fel, deci nici prieteniile dintre ei nu se aseamana. Fiecare iti aduce ceva in viata, cand se termina si pleaca iti ia ceva din ea fara a inlocui cu altceva ... La anii mei ... vai, cum a sunat asta, de parca as fi vreo babaciune :)), am pe cine suna la 3 a.m. sa-i zic ca mi-e rau sau, mai bine, ca-s fericita ... Dar cine mai suna sa impartaseasca fericirea? Si la 3 dimineata? Cine s-ar putea bucura de fericirea ta la o ora atat de dulce de somn? Mai mult ca sigur termini injurat ...

Cred ca asta este definitia acelui ... special kind of friend ... Deparatarea, despartirea, lipsa ... toate se topesc atunci cand se revad si isi pot povesti viata in episoade "Cum, nu ti-am zis? ..."

Te iubesc, R.