Am fost tentata prin a incepe ca e o moda. Mi-am dat seama ca de fapt e o boala care se raspandeste tot mai pregnant in vietile oamenilor... Desi nici de asta nu sunt convinsa... ca ar fi o boala...
Toata lumea in ziua de azi divorteaza! Si nu, nu spun ca e o moda. Dar divortul a devenit ceva...la indemana. E mai comod decat sa stai si sa incerci sa fei bine, sa asculti, sa mai taci poate, sa incerci sa intelegi, sa accepti ca gresesti, sa zici "imi pare rau"... Am vazut astazi emisiunea "Ne vedem la TVR". Extraordinar de interesanta tema acesteia: "Cum sa-ti tii barbatul acasa" - de ce nu face nimeni emisiune despre "cum sa-ti tii femeia acasa?" Poate pentru ca femeia e mai acasa decat sunt barbatii... Na, ca imi raspund singura la intrebari.
Pareri peste pareri, ale unor oameni cu experienta intrale casniciei, adica seriosi nu jucarie, cu cate 30->34 de ani de convietuire. Toate acele casnicii au supravietuit. Si mi s-a parut genul de situatie dupa razboi multi viteji se arata... Explic: ei au depasit toate hopurile, toate greutatile, toate situatiile de rahat si au ajuns aici. Nimeni nu a fost acolo cand poate au fost si ei aproape de divort... Sunt norocosii.
Cum sa-ti tii barbatul acasa? Cu mancare, cu specularea punctelor slabe, ba ca un corp frumos care iti serveste mancarea preferata e si mai eficace... Barbatii au strigat in cor ca femeile ar trebui sa mai taca... sau sa taca mai des. Dar daca i-ai propune vreo unuia sa se insoare cu o muta nu i-ar conveni!
Au avut si un caz supus parerii multimii: o femeie a fost inselata de barbatul iubit cu cea mai buna prietena a ei, dupa ce a nascut gemeni, el, chipurile simtindu-se dat la o parte, pe locul doi-trei. Dupa un an de placere cu "prietena", care l-a parasit pentru unul mai avut, se intoarce spasit la nevasta, sa-l ierte si sa se impace. Macar de dragul copiilor, ca de dragul lor el nu si-a putut tine scula in pantaloni. Majoritatea, cu care am fost de acord, i-a spus ei sa isi vada de treaba si de viata fara el si ca cei mici nu sunt motiv de impacare.
Si am stat si ma gandeam daca, Doamne fereste pana se nimereste, as fi eu in locul ei... Ce-as face? Nu e prima data sau singura in care m-am gandit la o situatie de genul. Teoretic am fost inselata la un moment dat in viata mea. Practic cica nu. Nu ca ar mai conta. Dar atunci cand a fost vorba ca a fost cu alta ceva s-a rupt iremediabil si pentru totdeauna. Nimic, niciodata n-a mai fost la fel. Increderea s-a dus pentru totdeauna si suspiciunea era mereu prezenta, nenorocindu-mi sufletul, viata, relatia. Desi am mers mai departe impreuna dupa despartiri dureroase si impacari furtunoase, acea relatie s-a rupt. Din multe alte motive dar s-a inteles ce am vrut sa zic.
Peste asta n-as putea trece. De asta m-am convins multumita ... sau datorita experientei anterioare. Cum zicea cineva, pot sa iert dar nu pot sa uit. Poate daca as plati cu aceeasi moneda, desi ... nu ma face mai buna decat el, iar eu vreau sa fiu mai buna.
Ideea de impacare de dragul copiilor iarasi mi se pare asa o prostie incat nu stiu de ce o invoca atat de multi! Tatal copiilor este cel care a inselat? Este cel care a tradat? NU! Cel care ma inseala nu este tatal copiilor mei, desi am copii cu el. El este increderea mea, este sprijinul meu, este prietenul meu, iubitul meu, amantul, caminul, dragostea, siguranta mea, sunt bratele in care ma simt bine si femeie, este singurul si cel mai sigur "Da" al meu. Este viata mea cu aminitri calde si frumoase. Tatal copiilor mei? Devine dupa ce este toate astea si mai multe. Copii ne vor spune cand vor creste "v-am cerut noi sa va impacati? v-am cerut noi sa va faceti viata un calvar si o data cu viata voastra pe a noastra? noi v-am fi preferat separati si fericiti decat impreuna si nenorociti!"
Cand inseli, nu inseli si gata, hai sa ne iertam si mergem mai departe, pana la urmatoare "inselare". Cand inseli, o faci constient ca tot ce ai poti pierde. O faci la adresa a tot ce inseamna omul de langa tine! Camin, casa, sotie, prietena, confidenta, refugiu... Barbatul se scoate cu scuza ca e din gena poligam. Femeia nu stiu cum si cu ce se scoate... Se descurca si ea, de asta sunt sigura...
...to be continued...
sâmbătă, 22 mai 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu