Corporatiile si Multinationalele

Am primit un alt mail pe care il consider bun de pus pe mail. Precizez ca textul nu este al meu, sa zicem ca citez. E adevarat ce zice si sper sa nu fie aplicabil la prea multi. Ar fi pacat.

"Noi astia care visam mii si mii de euro salariu, noi astia care avem mii de euro, dar ne-am mai dori 1.000 in plus, noi astia care am terminat o facultate din 2000 incoace, noi astia care renuntam la facultate pentru job, noi astia licentiati, masterizati si doctorati pe banda rulanta, noi astia care lucram la o multinationala, noi astia care avem telefoane mai scumpe decat tot salariul parintilor - pe 2 luni, noi astia care nu mai avem timp in afara jobului, noi astia, corporatistii in devenire si in general,… suntem toti o generatie de ratati.

Suntem ofticati din orice, suntem morocanosi, posaci si ne punem picaturi cand avem ochii rosii. Ne enerveaza cei care sunt la fel de suparati ca noi, ne enerveaza si cei diferiti. Injuram mult, dar suntem credinciosi.
Salvam Rosia, Vama, natura si tot ce mai e de salvat printr-un mail sau o plimbare intr-un weekend cu masina pana acolo.
Ne pasa de tot ce e "eco", de viitorul copiilor si al omenirii, dar avem becuri aprinse non-stop si un motor de 2.0 litri la masina.
Lucram in nestire, visam promovari si un bonus la salariu, dormim putin, fumam, bem cafele si energizante de ne zapacim creierii, dam banii pe prostii, pe jucarii care sa ne dea inca putin timp, pe mese proaste in restaurante costisitoare, dar aproape de job.
Ne cumparam masini mai scumpe decat ne-am putea permite doar pentru iluzia apartenentei la o clasa sociala creata artificial, ne imbracam cu haine idioate, incomode, care nici nu ne stau bine - la fel ca toti cei din jurul nostru.
Ne cumparam apartamente fara sa le vedem in nu-stiu-ce-complex ca-o-conserva la cativa kilometri de oras. Platim rate 50 de ani de acum incolo.
Dormim putin, ne doare capul, ne tremura mainile, ne promitem ca vom avea mai mult timp pentru noi, ca vom face mai multa miscare, ca vom sta mai putin in fata calculatorului, ca vom merge intr-o zi pe jos.
Ne place jobul pe care il avem, corporatia e mama si tatal nostru, corporatia tine loc de familie, de prieteni, de iubiti, de amanti, de tot, ne da bani pentru tot ce vrem sa cumparam si asta e tot ce conteaza. Nu stim alte reguli in afara corporatiei, nu ne intereseaza altceva, nu vrem altceva. Ne simtim impliniti. Nu stim altceva in oras decat drumul spre job, inapoi spre pat si vreo 2 cluburi. Nu vizitam nimic decat in team building....
Pentru ce? Ca sa ajungem niste legume terminate la nici 40 de ani? Ca sa ne facem scrum inca inainte de a incepe sa ardem? Pentru a ajunge intr-un pod imaginat al unei ierarhii sociale? Ce o sa raspunda copiii nostri, stiind ca toata viata nu am facut altceva decat sa ne gandim cum sa platim rate, cand vor fi intrebati ce suntem noi? Niste ratati … "

Poate ca da, poate ca nu. Fiecare isi are motivele lui sa faca sau intr-un fel sau altul. Doar daca ne-am opri un minut si sa ne punem o serie de intrebari cu rol evaluator ... Sa stim unde ne indreptam si cu ce pret ... Si de ce? Si pentru ce ?

"A trai" a devenit a munci mai mult de 8 ore/zi, a te vedea cu prietena (ul) / sotia (ul) dimineata si seara intre spalatul pe dinti ... a manca ce apuci, nesanatos, cat de nesanatos posibil, a nu vizita dr-ul decat dupa ce lesini pe strada gandindu-te la ce ai maine de facut la serviciu. Facut copii? Nu se mai pune problema. Cand? La serviciu avem cel mult restaurant nu si sala de dormit.

Multumesc ca nu sunt in aceasta categorie. Multumesc ca stiu sa mai pun si frana si oricat ar suferi proiectele multinationalei pot sa ii zic "je m'en fou". Multumesc pentru ca stiu ca sanatatea e ceva ce trebuie pazit ca cea mai de pret comoara.

Cui multumesc? Nu stiu dar o fac. Nu strica niciodata nici un multumesc.