Despre libertate

Libertatea nu este o stare de existenta, ci o stare de spirit.

Din aceasta cauza nu este completa niciodata.

Libertatea vine de la entropie, de la nivel atomic. Nimic in lumea asta nu este complet liber, exista legaturi, atractii si respingeri.

Nu exista libertate totala intr-o societate, exista doar lanturi mai lungi sau mai scurte.

Starea de explozie este libertatea totala, data in general de anarhie, care este apoii amortizata de frecarile intre libertatile fiecarui individ.

Cresterea in libertate a cuiva este pierderea de libertate a altuia.

In democratia perfecta (si deci inexistenta) echilibrul intre libertatile individuale asumate si exercitate este dat de raspunderile (obligatiile) asumate si exercitate.

Libertatea nu poate fi pazita doar de altii (politie, justitie, guvern etc.) pentru ca in cazul acesta nu mai suntem liberi, ci cedam libertatea noastra catre altii.

Noi trebuie sa fim primii responsabili de libertatea noastra.

In plus libertatea este o forma de respect, autorespect si respect al celorlalti. Din cauza asta Romania seamana cu o anarhie si Anglia, Franta sau Germania par atat de clare, pentru ca oamenii, de o maniera generala, il respecta pe necunoscutul de langa ei.

Din pacate libertatea, fiind o stare de spirit, se consolideaza cu educatie, acasa, la scoala si in societate, ceea ce, conform lui Maslow, vine dupa ce sunt asigurate nevoile primare.

Una dintre nevoile superioare este nevoia de recunoastere, si este, de fapt, trecerea intr-o baza superioara a instinctului de reproducere.

Din pacate, omul, ca entitate imperfecta, traieste in primul rand pentru a se reproduce, si nevoile sunt simple:

- de a-si gasi jumatatea cu care sa copuleze

- de a proteja puiul pana acesta capata suficienta autonomie ca sa plece si el in cautare

- de a asigura energia necesara cat mai lung timp pentru cele doua chestii de mai sus (mancare, locuinta calda si lipsita de pericole)

Cand accesul la toate acestea devine usor, fiinta umana pierde interesul pentru cele de mai sus si are comportamente aberante.

Starea naturala a omului este razboiul, care este un conflict intre mai multe libertati.

In lipsa lui, conflictul intre libertati apare in interiorul statului insusi, in interiorul familiei si in interiorul individului (asta explica numarul mare de dictaturi din perioadele de pace, numarul mare de divorturi din democratiile asezate si numarul mare de depresivi din tarile libere).

Slava domnului ca noi nu am trecut prin nici un razboi, in comunism in familie oamenii nu prea se certau pentru ca nu aveau timp, trebuia sa fuga dupa resursele limitate, iar in depresie cadeai rar pentru ca simteai ca singurul om care te poate ajuta esti doar tu.

Libertatea se merita si se castiga, nu o primeste pomana orice prost.

Cele mai sus exprimate sunt citate dintr-un contemporan in viata. Impartasesc ideile, de aceea le-am postat. 

Multumesc D.T.

Tactica si strategie

Tactica si strategie – Mario Benedetti

Tactica mea este sa te privesc,
Sa invat cum esti,
Sa te iubesc cum esti.
Tactica mea este sa iti vorbesc
Si sa te ascult,
Sa construiesc din cuvinte
O punte indestructibila.
Tactica mea este sa raman in amintirea ta,
Nu stiu cum
Si nici sub ce pretext
Dar sa raman in tine.
Tactica mea este sa fiu sincer
Si sa stiu ca esti sincera
Si ca nu ne vindem unul altuia iluzii,
Pentru ca intre noi doi sa nu fie perdea, nici abis.
Strategia mea, in schimb,
Este mai profunda si mai simpla:
Strategia mea este ca, intr-o zi oarecare,
Nu stiu cum,
Nici sub ce pretext
Sa ai, in sfarsit, nevoie de mine.

Gand despre dragoste...

Dragostea care rasare in suflet si nu infloreste, nu are timp sa te dezamageasca. Motiv pentru care ii vei purta bobocul florii in suflet vesnic…

White flag...

8 Martie 2012

Inca o data. Inca un an. Ziua in care se constientizeaza Mamele, Femeile. In rest, ele exista. Dar astazi...
Multumiri, ganduri, zambete. Ale mele pentru ele, ale lor pentru mine. Ale noastre pentru El, ca ne-a intalnit pe unii cu ceilalti, ca lumea are mersul pe care il are.
Dorinte de pace in suflet, de fericire sau macar de momente de fericire si de sanatate pentru vesmintele astea efemere si perisabile carora le zicem trupuri.

Si spectacol. Astazi cel mai mult, in afara de frumusetea zilei, imi place sa observ barbatii. Sau pe unii din ei. Respectiv pe cei care daruiesc flori. Astazi toti par sa redevina acei copii de la mamele lor de acasa, usor stanjeniti de florile alea multe, abia asteptand sa scape desi as tinde sa am convingerea ca o fac cu drag (cred ca au ales fiecare floare gandindu-se la fiecare femeie careia ii va reveni), stangaci cand le daruiesc si isi pierd cuvintele, si atat de fericiti cand vad si pe altii in situatia lor. Sunt adorabili, sunt admirabili.

La multi ani, Femeie! In mainile tale gingase sta caminul Lumii. Cu ele mangai, cu ele certi. Cu ele rupi si tot cu ele carpesti la loc. In ele stau fericirea si tristetea in acelasi timp, de ele depinde insasi Viata. Cu mainile tale te joci si tot cu ele muncesti. Mainile iti sunt sarutate de copil si cavaler cu acelasi respect si devotament, cu multumire si fericire ca au avut norocul sa fie ocrotiti de ele.

La multi ani, Mama!

„Traieste-ma pe mine! Traieste-ma pe mine!”

Totul in viata este arbitrar. Toata viata oamenii te vor ruga, te vor implora sa fii slab. Dar ce isi doresc cu adevarat este sa fii puternic. Nu pentru ca se gandesc la tine si ca ti-e tie de folos in viata, ci pentru ca se gandesc la ei si la nevoia lor de ocrotire si de siguranta. Sa simta ca pot gresi linistiti, cineva, acolo, ii va corecta. Ca pot cadea linistiti si cat de rau posibil, cineva, acolo, ii va ridica. Pot plange daca vor, cineva, acolo, le va da un umar sa se sprijine, sa se descarce. Nimeni nu se asteapta sa fii slab. Nimeni nu se asteapta sa clachezi, sa cazi. Toti vor cu disperare sa fii mai puternic, sa fii acolo in caz de nevoie.

„Oamenii care renunta la dragoste un merita sa fie iubiti”…. O vorba dintr-un film fain pe TVR1 vineri seara de februarie, 24. Cine renunta la dragoste? Cine nu o recunoaste atunci cand sta asezata langa. Deci nu consider ca sunt de condamnat cei ce renunta (?). Nici macar nu cred ca utilizarea verbului „a renunta” este corecta. Nici nu e vina lor. Asa sunt ei. Tu il condamni pe cel care renunta pentru ca a fugit de dragostea ta dar el nu simte ca a gresit in vreun fel. Si daca fuge de dragostea ta asa cum il acuzi nu inseamna ca va fugi mereu. Va recunoaste si el dragostea la randul lui. In altcineva.

Fiecare isi are momentele lui in viata. Fiecare isi numara victoriile si pierderile si sunt subiective. Si de necriticat. E usor sa crezi ce vrei, ce vezi. Pentru ca nu cunosti. Si daca crezi ca ai vreo idee gandeste-te doar ca vezi doar varful icebergului din ceea ce este un Om. Cateodata nici atat, doar il intuiesti. Oamenii sunt niste ecuatii tare complexe si complicate. Si atunci cand crezi ca ai gasit macar un fir spre descoperirea solutiei nu realizezi decat ca te incurci si mai tare, ca si mai multe necunoscute rasar cu fiecare situatie noua cu care se confrunta.

Viata nu este teoria matematica aplicata. Ca-n problemele de la scoala. Nimic nu te pregateste pentru Maine. Pentru ce va fi. Astazi poti sa regreti un Ieri – crezi ca-ti permiti regrete dar e cea mai mare greseala pe care o poti face, pierzand un timp pe care nu il ai si daca crezi ca il ai, nu e al tau decat pentru o perioada limitata – si sa zici ca puteai face mai bine daca ai fi stiut. Si asa, intre un Maine care nu e Astazi si un Ieri deja trecut ne petrecem prin viata fara sa ne uitam la acest ASTAZI! Un Astazi care sare ca magarul din Shrek si tipa „Pick me! Pick me!” sau altfel spus, in alte cuvinte „Traieste-ma pe mine! Traieste-ma pe mine!” Fara sa-l traim gandindu-ne ca e poate ultimul, ca poate Maine nu mai vine cu un alt Astazi.

Moartea e o Entitate foarte ocupata, asa am auzit, citit. Dar intotdeauna isi va face timp si pentru tine. Esti pe lista ei si te va taia la un momentdat. Nu iti da preaviz decat rar si atunci nu pentru ca vrea, ci pentru ca ii scapi printre degetele ei fine, lungi si reci. Dar isi spune in barba, linistita, „Data viitoare nu mai scapi, norocos nenorocit!” Si o spune cu toata dragostea din lume pentru ca „nu e razbunatoare, nici violenta. E doar un efect” - „Hotul de carti” de Markus Zusak. Nu cred ca asteapta discursuri. Nici nu cred ca asteapta macar. Ceva. Orice. Ea … se intampla. Se spune ca ne nastem pentru a ne pregati sa murim. Dar cati din noi traiesc pregatindu-se pentru Moarte? Pare deprimant dar in fond... Mai stai de vorba – daca ai noroc sa ii intalnesti, cu oameni care, ne place sa credem si sa spunem, ca au pacalit-o. In realitate, ea si-a aratat, poate doar asa, o glezna ca fata mare si rusinoasa – nici rusinea nu are nimic a face cu ea, e doar o notiune a carnii omului. Dar cei care „i-au vazut glezna” se recunosc, daca ai ochi de vazut, cateodata urechi de auzit si sa stai sa ii asculti. Sunt calmi, niciodata grabiti si intotdeauna cu o vorba buna in repertoriu. Nu am rememorat niciodata pana in momentul asta toate zilele de naveta la Oncologie Fundeni. Acolo eram – in vizita, intr-una din „salile de asteptare” ale celei generic intitulate Moartea. Acolo Maine era o notiune abstracta. Acolo Astazi era mai bun decat orice alta notiune si mai palpabil decat orice moneda. Acolo oamenii nu pareau sa aiba timp de pierdut, mai ales oamenii tineri. Si erau multi tineri in „sala de asteptare” pe care ii puteai simti atat de puternic... Raluca.... 32 de ani in 2004. Era frumoasa, avea niste ochi extraordinar de albastri, o peruca lunga, frumoasa, roscata. Cancer limfatic sau ceva din categoria. Ii placea sa impleteasca si imi aduc aminte ca impletea ceva albastru deschis, un pulover pentru baietelul ei. Povestea despre fericire si dragostea dintre ea si sotul ei, cum s-au intalnit, cum s-au casatorit si cum iubeste baietelul lui ca si cum ar fi al ei… Si ulterior in „sala” s-a mai eliberat un „scaun”. Maine-le ei nu a mai venit.

Cum se traieste Astazi? Cum se profita de bucuria lui? De frumusetea lui? De plenitudinea lui? Tu, care crezi ca ai raspuns la aceasta intrebare, taci. Bucura-te ca nu e printre intrebarile Vietii tale. Esti fericit.

Daca Moartea si-ar spune povestile mai raspicat cred ca am asculta mai atenti. Am TRAI mai plin, am iubi mai mult, am visa mai mult, ne-am bucura de fiecare inspiratie mai mult. Dar … Pana una alta Viata urla in celule… Poate de aceea nu auzim povestile… E bine…?