Seara de bilant...
Anul ce tocmai se incheie sub ochii mei a fost... In multe feluri. In unele feluri bun, in altele urat, in alt fel complicat, in alt fel foarte frumos. Anul asta am castigat si recastigat, am crescut si am simtit.
Dar tot anul asta am pierdut. Am pierdut un om drag, un stalp al existentei mele. Asta a facut din acest an unul urat. Drumul inainte e mai greu fara stalpi. "A fi" pentru mine e mai dificil asa. E ca si cum mi s-ar fi taiat din radacini. Ma intorc acasa de cate ori mi-e dor dar din acest an nu mai gasesc acolo pe cine caut. Inca doare si inca plang si ma tot intreb de fiecare data cand ajung acolo: cat va mai durea? Si imi raspund singura: toata viata. Si dureri din astea vor mai urma pentru ca asa e viata facuta. Ne nastem din durere ca sa tot doara cate ceva toata viata. O port in suflet dar nu mi-e mai usor.
Dorintele de oameni mari sunt complicate si cam greu de indeplinit. Si ma refer la o categorie de dorinte imateriale. Si e si mai greu sa ma mint ca se vor indeplini, stiu ca nu e asa. Cand eram copil orice dorinta parea posibila.
Anul trecut in schimb, am schimbat macazul spre o noua viata: a ei. Suntem in ea ca stalpii. Si anul acesta mi-a fost plin de ea, de fericirea ei, de rasul ei, de plansul si durerea ei dar a fost un an frumos.
Anul care vine plus multi altii pana la 100 de ani ai mei ii vreau plini de ea. Sa ii fiu stalp, sa stie ce e siguranta si dragostea si grija. Ii mai vreau sanatosi, plini de oameni frumosi in toate sensurile, de tot ce e frumos si bun ca sa pot infrunta tot ce va fi urat si greu si rau. Pentru ca stiu ca va fi si asa.
Anul asta am imbatranit. Imi place sa cred ca am facut-o intelept.
Anul viitor va fi bun.
La multi ani 2011! Vino cu bine.
vineri, 31 decembrie 2010
joi, 2 decembrie 2010
S-a calcat acceleratia
Viata poate fi cu succes comparata cu o masina.
Cand merge la relanti nu-ti dai seama ca merge sau ce poate. Poate doar ca se misca, vezi ca zilele trec, nu se mai intorc, lucruri se intampla sau nu, situatii pe care le depasesti sau care te depasesc...
Cand incepi si calci un pic acceleratia deja parca se schimba totul. In primul rand viteza, clar si logic, creste. Totul se intampla mult mai repede, simturile iti sunt trezite din amorteala, iti dai seama ca reactivitatea este necesara. Iti dai seama ca somnicul in care erai inainte sa calci acceleratia, in afara de (prea putin dulce) dulce, era si daunator chiar vietii tale.
Linia continua si fara inflexiuni de nici un fel a vietii este pentru oricine altcineva dar nu pentru mine. Am calcat acceleratia de o luna si un pic si calatoria este un pic mai frumoasa, chiar daca i s-a adaugat dificultate in plus, stres in plus, decizii in plus, responsabilitate si griji si cheltuieli. Dar e frumoasa calatoria. Citand, pentru ca nu o spun eu pentru prima data dar aprob intru totul, destinatia e frumoasa dar si calatoria pana acolo conteaza. Cred, chiar, ca aceasta calatorie e mai importanta decat destinatia in sine.
Traim pentru elevarea sinelui, a spiritului. Tot ce facem ne inalta sau ne coboara. Cine are impresia ca scopul lui este altul in afara de acesta consider ca e in mare eroare. Toate experientele prin care trecem ne slefuiesc si ne servesc drept lectii. In masura in care invatam din ele nu le repetam iar si iar. Totul in viata inseamna lectie. Totul inseamna sau trebuie sa insemne evolutie. Totul trebuie sa aiba drept finalitate imbunatatirea noastra. Imbogatirea spirituala. Sa devenim mai buni, sa iubim mai mult, daca nu in viata asta in urmatoarea pana cand devenim iubirea insasi. Si altruismul in persoana. Si devenim astfel modele pentru ceilalti. Sa le ghidam pasii pe drumul calatoriei lor.
Atata timp cat folosesti masina ca pe caruciorul de butelie nu vei sti niciodata adevarata ei putere, adevarata ei frumusete. Atata timp cat "a risca" este un verb pe care il tii incuiat intr-un dictionar si nici nu te gandesti la a-l folosi intr-o singura propozitie macar nu poti spune "am trait". Daca respiri nu inseamna ca traiesti. Asa cum daca razi nu inseamna ca esti fericit.
Cand merge la relanti nu-ti dai seama ca merge sau ce poate. Poate doar ca se misca, vezi ca zilele trec, nu se mai intorc, lucruri se intampla sau nu, situatii pe care le depasesti sau care te depasesc...
Cand incepi si calci un pic acceleratia deja parca se schimba totul. In primul rand viteza, clar si logic, creste. Totul se intampla mult mai repede, simturile iti sunt trezite din amorteala, iti dai seama ca reactivitatea este necesara. Iti dai seama ca somnicul in care erai inainte sa calci acceleratia, in afara de (prea putin dulce) dulce, era si daunator chiar vietii tale.
Linia continua si fara inflexiuni de nici un fel a vietii este pentru oricine altcineva dar nu pentru mine. Am calcat acceleratia de o luna si un pic si calatoria este un pic mai frumoasa, chiar daca i s-a adaugat dificultate in plus, stres in plus, decizii in plus, responsabilitate si griji si cheltuieli. Dar e frumoasa calatoria. Citand, pentru ca nu o spun eu pentru prima data dar aprob intru totul, destinatia e frumoasa dar si calatoria pana acolo conteaza. Cred, chiar, ca aceasta calatorie e mai importanta decat destinatia in sine.
Traim pentru elevarea sinelui, a spiritului. Tot ce facem ne inalta sau ne coboara. Cine are impresia ca scopul lui este altul in afara de acesta consider ca e in mare eroare. Toate experientele prin care trecem ne slefuiesc si ne servesc drept lectii. In masura in care invatam din ele nu le repetam iar si iar. Totul in viata inseamna lectie. Totul inseamna sau trebuie sa insemne evolutie. Totul trebuie sa aiba drept finalitate imbunatatirea noastra. Imbogatirea spirituala. Sa devenim mai buni, sa iubim mai mult, daca nu in viata asta in urmatoarea pana cand devenim iubirea insasi. Si altruismul in persoana. Si devenim astfel modele pentru ceilalti. Sa le ghidam pasii pe drumul calatoriei lor.
Atata timp cat folosesti masina ca pe caruciorul de butelie nu vei sti niciodata adevarata ei putere, adevarata ei frumusete. Atata timp cat "a risca" este un verb pe care il tii incuiat intr-un dictionar si nici nu te gandesti la a-l folosi intr-o singura propozitie macar nu poti spune "am trait". Daca respiri nu inseamna ca traiesti. Asa cum daca razi nu inseamna ca esti fericit.
luni, 18 octombrie 2010
Dar ochii aia...
Afara o alta zi de toamna. E 12jumate dupa-amiaza si metroul e asa liber. Opreste... nici nu mai stiu la ce statie, atat m-a bulversat, si o vad intrand pe usile vagonului. Cu castile in urechi, ma face sa ma intreb ce-o fi ascultand. Si imi las mintea sa-si imagineze... E imbracata intr-o hăinuţă scurta de stofa si ... dresuri. Ma uit, fara sa ma vada ca ma uit, si incerc sa imi dau seama daca are fusta... Si iar imi las mintea sa-si imagineze... Cu o degajare ce n-am mai vazut de mult la o femeie isi lasa parul prins de clama sa cada pe spate. Ma uit la ea cum si-l aranjeaza uitandu-se in geamul usii. Machiata discret, e toata o aparitie discreta si ma intreb cum de mi-a sarit in ochi... Si uitandu-ma la ea bine, fara sa ma mai intereseze daca vede ca ma uit, imi dau seama: ochii! Ochii ei sunt superbi! Expresivi si jucausi, cu gene lungi, rimelate artistic... Cum as fi putut sa nu observ ochii astia? O cunosc, vine pe la shop-ul unde lucrez si cumpara ceaiuri si alte chestii naturiste, aromate... Dar niciodata nu am observat ochii astia!... Nu m-a observat ca ma uit ca boul la ea, era pierduta cu privirea undeva departe. As fi dat un banut pentru gandul ei dar...
A coborat o data cu mine, la aceeasi statie. A urcat treptele repede, doua cate doua si s-a pierdut in multimea de picaturi si oameni de afara... Dar ochii aia...
A coborat o data cu mine, la aceeasi statie. A urcat treptele repede, doua cate doua si s-a pierdut in multimea de picaturi si oameni de afara... Dar ochii aia...
vineri, 8 octombrie 2010
Despre Femei
In seara asta trei femei mi-au făcut ... noaptea mai frumoasa cu cate ceva, vorbe venite din suflet in principal, ca toate trei sunt departe de mine ... dar atât de aproape!!!
Prima
"Ce face Puiuţul? Cum e? "
"Bine, bine. Doarme. Nu tuşeşte, puţin muci dar ok. Maine la 'serviciu' din nou :) Voi? Tu de ce nu dormi?" - fiind vreo 11 jumătate noaptea.
"Ma uit la Bădiţu si astept sa iasa mama de la serviciu s-o sun sa vorbesc cu ea.. ;) Va pup si somnic usor, si ma bucur ca dragostea lu' veaţa mea e bine.. Mult succes mâne :-* Pupam."
Cea de-a doua traieste o "telenovela" cum ne placem sa ii zicem. E tânăra, frumoasa, independenta si mai hotarata decat pare. Tot aparent imi da impresia ca e împărţită in doua insa ea stie ce vrea. Imi povesteste actiunea acestei "telenovele" si traiesc alaturi de ea, cu sufletul la gura, fiecare moment! Si mai mult decat telenovela ei parca o retraiesc pe a mea. Am impresia de deja-vu deseori. Si totul s-a intamplat, demult, in timp trecut atat de repede... Imi aduc aminte trairi, simtiri, chipuri, momentele toate, unele frumoase, dulci, calde, fericite, altele triste, amare, dureroase... Au durut atunci, acum rememorarea lor nu cauzeaza nimic.
Imi vine tot timpul sa ii zic: fa asa, fa invers, eu daca as fi in locul tau.... Etc etc etc... Si ii mai zic dar imi dau seama ca fiecare isi are timpul lui, isi traieste povestea lui, isi face propriile alegeri bune sau mai putin bune. Si oricât i-ar pune cineva ce sa faca, tot ce simte ca e bine pentru ea va face. 'Oamenii destepti invata din greselile altora' nu e general valabil!!! Si imi dau seama ca toti si fiecare avem un timp al nostru pe care il traim, 'greseli' - credem noi, pe care sa le facem, . O 'telenovela' regizata maestral intotdeauna de El. Si nimic nu e gresit in ceea ce facem. Totul se intampla asa cum trebuie sa fie, cum am hotarat sa fie inca dinainte de a fi. Si faptul ca e 'sigura k intr-un fel sau altul viata le va aseza' ma face sa cred ca stie ca va fi bine.
Cea de-a treia, insa nu cea cea din urma, a reintrat relativ de curand in ... viata mea, a intrat in lista de Facebook, messenger... Nici nu mai stiu cum eram inainte, cand ne-am intalnit la inceput. Eu sigur eram muuuuult mai timida :) Dar stiu sigur ca am admirat-o intotdeauna. Si nu scriu asta pentru ca stiu ca ma cititi :) Daca m-ar intreba ce anume admiram sa mor daca as putea sa pun degetul si sa zic: "asta!". Era si este ceva pur si simplu. Inexplicabil.
"Zburata peste balta cea mare" dupa cum s-a si exprimat, face ce stie cel mai bine: modeleaza... suflete! Face ce simte chiar daca stie ca poate fi destul de grea incercarea. Face cu pasiune asa cum poate prea putini dintre noi mai facem ceva care sa ne produca cel putin multumire daca nu chiar fericire. Si asta o face atat de frumoasa! Asa am vazut-o mereu: frumoasa!
Fara sa faca asta neaparat, mi-am dat seama ca mi-a dat o alta definitie, inca una, caracterizanta pentru Femeie: "uneori (sunt) fff bine, alteori plutesc ca o indragostita, alteori sunt trista de imi vine sa plang fara sa ma opresc"! Doamne, de cate ori nu m-am simtit EXACT asa!!! De cate ori ORICE Femeie nu se simte EXACT asa!!! Tipic feminin ar zice unii!
Desi cu impresia ca in alta viata sigur-sigur am fost barbat, realizez cu fiecare femeie din viata mea ca a fi femeie este o minunata nenorocire! A fi femeie este o dulce durere! Nimeni, in afara de o alta femeie, nu poate incepe macar sa inteleaga ce inseamna 'Femeie'! De aceea barbatii nu vor intelege niciodata femeile! Pentru ca pentru asta trebuie sa te nasti femeie! Si poate e mai bine asa!?
Nimeni, in afara de o fiica, nu ar astepta ora 12 noaptea cand mama ei iese din tura de schimbul II ca sa o sune, sa vorbeasca cu ea, sa o intrebe cum a fost la serviciu si sa ii spuna ce-a facut azi de la pranz de cand nu s-au mai vazut! Si sa se asigure ca a ajuns acasa cu bine.
Fratele nu iti da mesaj la 11 jumate noaptea sa te intrebe ce-ti face Puiuţul, ca avea muci si cam tusea cand ati vorbit ultima data. O sora da! Pentru ca e Femeie, pentru ca e Mama! Si daca fratele totusi iti da mesaj ... in alta viata a fost femeie si i-au ramas oarece simtiri :))
Iubesc femeia care sunt eu, si care voi fi cu fiecare femeie din viata mea, mai buna!
Iubesc femei din viata mea! Datorita lor eu sunt atat de mult mai bogata decat as fi fara ele!
Prima
"Ce face Puiuţul? Cum e? "
"Bine, bine. Doarme. Nu tuşeşte, puţin muci dar ok. Maine la 'serviciu' din nou :) Voi? Tu de ce nu dormi?" - fiind vreo 11 jumătate noaptea.
"Ma uit la Bădiţu si astept sa iasa mama de la serviciu s-o sun sa vorbesc cu ea.. ;) Va pup si somnic usor, si ma bucur ca dragostea lu' veaţa mea e bine.. Mult succes mâne :-* Pupam."
Cea de-a doua traieste o "telenovela" cum ne placem sa ii zicem. E tânăra, frumoasa, independenta si mai hotarata decat pare. Tot aparent imi da impresia ca e împărţită in doua insa ea stie ce vrea. Imi povesteste actiunea acestei "telenovele" si traiesc alaturi de ea, cu sufletul la gura, fiecare moment! Si mai mult decat telenovela ei parca o retraiesc pe a mea. Am impresia de deja-vu deseori. Si totul s-a intamplat, demult, in timp trecut atat de repede... Imi aduc aminte trairi, simtiri, chipuri, momentele toate, unele frumoase, dulci, calde, fericite, altele triste, amare, dureroase... Au durut atunci, acum rememorarea lor nu cauzeaza nimic.
Imi vine tot timpul sa ii zic: fa asa, fa invers, eu daca as fi in locul tau.... Etc etc etc... Si ii mai zic dar imi dau seama ca fiecare isi are timpul lui, isi traieste povestea lui, isi face propriile alegeri bune sau mai putin bune. Si oricât i-ar pune cineva ce sa faca, tot ce simte ca e bine pentru ea va face. 'Oamenii destepti invata din greselile altora' nu e general valabil!!! Si imi dau seama ca toti si fiecare avem un timp al nostru pe care il traim, 'greseli' - credem noi, pe care sa le facem, . O 'telenovela' regizata maestral intotdeauna de El. Si nimic nu e gresit in ceea ce facem. Totul se intampla asa cum trebuie sa fie, cum am hotarat sa fie inca dinainte de a fi. Si faptul ca e 'sigura k intr-un fel sau altul viata le va aseza' ma face sa cred ca stie ca va fi bine.
Cea de-a treia, insa nu cea cea din urma, a reintrat relativ de curand in ... viata mea, a intrat in lista de Facebook, messenger... Nici nu mai stiu cum eram inainte, cand ne-am intalnit la inceput. Eu sigur eram muuuuult mai timida :) Dar stiu sigur ca am admirat-o intotdeauna. Si nu scriu asta pentru ca stiu ca ma cititi :) Daca m-ar intreba ce anume admiram sa mor daca as putea sa pun degetul si sa zic: "asta!". Era si este ceva pur si simplu. Inexplicabil.
"Zburata peste balta cea mare" dupa cum s-a si exprimat, face ce stie cel mai bine: modeleaza... suflete! Face ce simte chiar daca stie ca poate fi destul de grea incercarea. Face cu pasiune asa cum poate prea putini dintre noi mai facem ceva care sa ne produca cel putin multumire daca nu chiar fericire. Si asta o face atat de frumoasa! Asa am vazut-o mereu: frumoasa!
Fara sa faca asta neaparat, mi-am dat seama ca mi-a dat o alta definitie, inca una, caracterizanta pentru Femeie: "uneori (sunt) fff bine, alteori plutesc ca o indragostita, alteori sunt trista de imi vine sa plang fara sa ma opresc"! Doamne, de cate ori nu m-am simtit EXACT asa!!! De cate ori ORICE Femeie nu se simte EXACT asa!!! Tipic feminin ar zice unii!
Desi cu impresia ca in alta viata sigur-sigur am fost barbat, realizez cu fiecare femeie din viata mea ca a fi femeie este o minunata nenorocire! A fi femeie este o dulce durere! Nimeni, in afara de o alta femeie, nu poate incepe macar sa inteleaga ce inseamna 'Femeie'! De aceea barbatii nu vor intelege niciodata femeile! Pentru ca pentru asta trebuie sa te nasti femeie! Si poate e mai bine asa!?
Nimeni, in afara de o fiica, nu ar astepta ora 12 noaptea cand mama ei iese din tura de schimbul II ca sa o sune, sa vorbeasca cu ea, sa o intrebe cum a fost la serviciu si sa ii spuna ce-a facut azi de la pranz de cand nu s-au mai vazut! Si sa se asigure ca a ajuns acasa cu bine.
Fratele nu iti da mesaj la 11 jumate noaptea sa te intrebe ce-ti face Puiuţul, ca avea muci si cam tusea cand ati vorbit ultima data. O sora da! Pentru ca e Femeie, pentru ca e Mama! Si daca fratele totusi iti da mesaj ... in alta viata a fost femeie si i-au ramas oarece simtiri :))
Iubesc femeia care sunt eu, si care voi fi cu fiecare femeie din viata mea, mai buna!
Iubesc femei din viata mea! Datorita lor eu sunt atat de mult mai bogata decat as fi fara ele!
miercuri, 22 septembrie 2010
Puţină politică... Doar puţină.
In general, am stomacul tare si nu sunt ... siloasa! Iar dupa experienta cu scutecele de bebelus pline de caca deja sunt imunizata la maxim!! Dar tot exista ceva ce imi intoarce stomacul pe dos de sila si scarba! Exista ceva care imi provoaca varsaturi "psihice" dureroase si o sila cum nu am cuvinte sa descriu! Acel ceva este politica Romaniei! Sau mai bine zis clasa politica din Romania!!!
Ei, şleahta asta de paraziti este mai rea decat orice altceva ce iti poate provoca sila! Si fruncea e extrema! Deja de un an aproape nu mai sunt platitor de televiziune prin cablu, singurele programe pe care le mai prind cu o necajita de antena de camera fiind PRO-ul, TVR1 si ceva PrimaTV dar cu purici. Insa si asa, cand ajung cu urechile de stirile in care vorbeste Boc sau Basescu, simt cum mi se scurtcircuiteaza ceva in creier si mi se ridica parul ca la pisici in preajma cainilor!! Schimb urgent... pe celalalt canal (singurul, si ma rog sa nu fie si acolo vreo stire cu cei doi &Co.) si ma scutur ca de-un vis urat!
Si ma apuca, asa, niste ganduri intrebatoare... Oare oamenii astia, mai ales presedintele si primul-ministru, apoi ministrii, senatorii si deputatii nu mai au nici o urma de rusine? Oare chiar nu isi dau seama ca lumea, romanii, ii urasc din strafundurile inimilor pentru halul in care isi bat joc de tara si populatia ei? Cu acordul si binecuvantarea electoratului acum disponibilizat, taxat, impozitat, asta e cert, dar chiar si asa!!! Ma mir ca prostu' de fiecare data cand ii vad la televizor in declaratii. Oare chiar atat de nenorociti sa ajunga incat sa nu inteleaga ca prizeaza ridicolul si penibilul? Nu au nici un fel de jena sau rusine! Ma intreb cata nerusinare trebuie sa ai sa vii in fata prostilor si idiotilor care te-au votat -- si care nu te-au votat, ca esti si presedintele lor! -- si sa anunti ca tre' sa mai faci un imprumut la anu' ca sa acoperi deficitul bugetar!! Atat de ... nerusinat! Chipurile ieri, in sedinta din Parlament, T.B. i-a 'urecheat' pe alesi ca au risipit bani fara motiv!!! Si ei saracii asa s-au spasit si le-a parut rau, Doamne-Doamne! Nu vor mai face , neam! Cata scarba imi poate provoca o astfel de atitudine?! Muuuuulta! Si vesnica!
Tara asta e atat de ... pe dos incat pare ireal! E atat de in alta epoca fata de realitatea inconjuratoare incat ma intreb daca e posibil asa ceva!? TOTUL in Romania pare atat de fundamental gresit incat luminita de la capatul tunelului e acum subiect de poveste pentru adormit copiii, ea fiind stinsa de mult de vantul puternic al inavutirii rapide si al nesimtirii! Cred ca suntem atat de iremediabil pierduti ca tara incat provoaca plans! Cu aceasta conducere sau cu cele ce se anuntau si se anunta inca, contra-candidate Romania va mima mult si bine capitalismul!
Pesimismul nu ma caracterizeaza ca fire dar in ceea ce priveste Romania si conducatorii ei... Despre ei numai de rau!
Cum zicea un... 'intelept'(?) "din '89 incoace in Romania nu s-a construit capitalismul, s-a privatizat comunismul!!!" Nu sunt neaparat fan dar cred ca dl Cristian Tudor Popescu a prins foarte bine, din pacate, esenta a ceea ce se intampla in Romania...
Mi-e sila de conducerea Romaniei!!!
Ei, şleahta asta de paraziti este mai rea decat orice altceva ce iti poate provoca sila! Si fruncea e extrema! Deja de un an aproape nu mai sunt platitor de televiziune prin cablu, singurele programe pe care le mai prind cu o necajita de antena de camera fiind PRO-ul, TVR1 si ceva PrimaTV dar cu purici. Insa si asa, cand ajung cu urechile de stirile in care vorbeste Boc sau Basescu, simt cum mi se scurtcircuiteaza ceva in creier si mi se ridica parul ca la pisici in preajma cainilor!! Schimb urgent... pe celalalt canal (singurul, si ma rog sa nu fie si acolo vreo stire cu cei doi &Co.) si ma scutur ca de-un vis urat!
Si ma apuca, asa, niste ganduri intrebatoare... Oare oamenii astia, mai ales presedintele si primul-ministru, apoi ministrii, senatorii si deputatii nu mai au nici o urma de rusine? Oare chiar nu isi dau seama ca lumea, romanii, ii urasc din strafundurile inimilor pentru halul in care isi bat joc de tara si populatia ei? Cu acordul si binecuvantarea electoratului acum disponibilizat, taxat, impozitat, asta e cert, dar chiar si asa!!! Ma mir ca prostu' de fiecare data cand ii vad la televizor in declaratii. Oare chiar atat de nenorociti sa ajunga incat sa nu inteleaga ca prizeaza ridicolul si penibilul? Nu au nici un fel de jena sau rusine! Ma intreb cata nerusinare trebuie sa ai sa vii in fata prostilor si idiotilor care te-au votat -- si care nu te-au votat, ca esti si presedintele lor! -- si sa anunti ca tre' sa mai faci un imprumut la anu' ca sa acoperi deficitul bugetar!! Atat de ... nerusinat! Chipurile ieri, in sedinta din Parlament, T.B. i-a 'urecheat' pe alesi ca au risipit bani fara motiv!!! Si ei saracii asa s-au spasit si le-a parut rau, Doamne-Doamne! Nu vor mai face , neam! Cata scarba imi poate provoca o astfel de atitudine?! Muuuuulta! Si vesnica!
Tara asta e atat de ... pe dos incat pare ireal! E atat de in alta epoca fata de realitatea inconjuratoare incat ma intreb daca e posibil asa ceva!? TOTUL in Romania pare atat de fundamental gresit incat luminita de la capatul tunelului e acum subiect de poveste pentru adormit copiii, ea fiind stinsa de mult de vantul puternic al inavutirii rapide si al nesimtirii! Cred ca suntem atat de iremediabil pierduti ca tara incat provoaca plans! Cu aceasta conducere sau cu cele ce se anuntau si se anunta inca, contra-candidate Romania va mima mult si bine capitalismul!
Pesimismul nu ma caracterizeaza ca fire dar in ceea ce priveste Romania si conducatorii ei... Despre ei numai de rau!
Cum zicea un... 'intelept'(?) "din '89 incoace in Romania nu s-a construit capitalismul, s-a privatizat comunismul!!!" Nu sunt neaparat fan dar cred ca dl Cristian Tudor Popescu a prins foarte bine, din pacate, esenta a ceea ce se intampla in Romania...
Mi-e sila de conducerea Romaniei!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
