Inainte de o partida de sex ne ajutam reciproc sa ne dezbracam.
Dupa sex, ne imbracam singuri.
Morala : in viata nimeni nu te ajuta dupa ce ai fost futut.
No comment is the best comment.
luni, 28 februarie 2011
duminică, 13 februarie 2011
D-ale lui Februarie...
A murin o vecina din bloc. Cred ca batrana, nu imi dau seama daca am intalnit-o vreodata sau nu. Am dedus ca era o batrana din felul cum mi-a raspuns cel care face o munca foarte importanta pentru mine: curata ghena de mizeriile lumii. Da, vorbesc cu omul de serviciu.
Si ma gandeam aiurea, si sigur nu am inventat apa calda prin asta, ca nimeni nu moare degeaba. Pentru simplul motiv ca nimeni nu ia fiinta degeaba, doar asa just because... Norocosii isi aflu menirea si si-o duc la bun sfarsit, constienti ca aici nu fac umbra Pamantului degeaba. Restul de norocosi sunt doar inconstienti de necesitatea lor in vietile celor din viata lor.
Incepe sa vina primavara. Sunt sigura ca baba Iarna isi va mai scutura cojoacele zilele astea pana in Martie dar e cert ca lumina zilei ca vine Primavara. Ne dezmortim... Unii inmugurim... Unii inflorim... Altii doar ne vedem in continuare de fluorescentele aferente... Dar pe caldura... Mai bogati, mai saraci... in functie de ce am pierdut sau castigat in timpul ce-a trecut...
Am ajuns sa mai scriu si eu pe aici. Mare treaba.... Timp, vreau timp. Nu vreau bogatii infinite sa nu am cand sa le cheltuiesc in viata asta de om... Vreau timp.
Si atat... Suficient, nu?
Si ma gandeam aiurea, si sigur nu am inventat apa calda prin asta, ca nimeni nu moare degeaba. Pentru simplul motiv ca nimeni nu ia fiinta degeaba, doar asa just because... Norocosii isi aflu menirea si si-o duc la bun sfarsit, constienti ca aici nu fac umbra Pamantului degeaba. Restul de norocosi sunt doar inconstienti de necesitatea lor in vietile celor din viata lor.
Incepe sa vina primavara. Sunt sigura ca baba Iarna isi va mai scutura cojoacele zilele astea pana in Martie dar e cert ca lumina zilei ca vine Primavara. Ne dezmortim... Unii inmugurim... Unii inflorim... Altii doar ne vedem in continuare de fluorescentele aferente... Dar pe caldura... Mai bogati, mai saraci... in functie de ce am pierdut sau castigat in timpul ce-a trecut...
Am ajuns sa mai scriu si eu pe aici. Mare treaba.... Timp, vreau timp. Nu vreau bogatii infinite sa nu am cand sa le cheltuiesc in viata asta de om... Vreau timp.
Si atat... Suficient, nu?
vineri, 14 ianuarie 2011
vineri, 31 decembrie 2010
Seara de bilant...
Seara de bilant...
Anul ce tocmai se incheie sub ochii mei a fost... In multe feluri. In unele feluri bun, in altele urat, in alt fel complicat, in alt fel foarte frumos. Anul asta am castigat si recastigat, am crescut si am simtit.
Dar tot anul asta am pierdut. Am pierdut un om drag, un stalp al existentei mele. Asta a facut din acest an unul urat. Drumul inainte e mai greu fara stalpi. "A fi" pentru mine e mai dificil asa. E ca si cum mi s-ar fi taiat din radacini. Ma intorc acasa de cate ori mi-e dor dar din acest an nu mai gasesc acolo pe cine caut. Inca doare si inca plang si ma tot intreb de fiecare data cand ajung acolo: cat va mai durea? Si imi raspund singura: toata viata. Si dureri din astea vor mai urma pentru ca asa e viata facuta. Ne nastem din durere ca sa tot doara cate ceva toata viata. O port in suflet dar nu mi-e mai usor.
Dorintele de oameni mari sunt complicate si cam greu de indeplinit. Si ma refer la o categorie de dorinte imateriale. Si e si mai greu sa ma mint ca se vor indeplini, stiu ca nu e asa. Cand eram copil orice dorinta parea posibila.
Anul trecut in schimb, am schimbat macazul spre o noua viata: a ei. Suntem in ea ca stalpii. Si anul acesta mi-a fost plin de ea, de fericirea ei, de rasul ei, de plansul si durerea ei dar a fost un an frumos.
Anul care vine plus multi altii pana la 100 de ani ai mei ii vreau plini de ea. Sa ii fiu stalp, sa stie ce e siguranta si dragostea si grija. Ii mai vreau sanatosi, plini de oameni frumosi in toate sensurile, de tot ce e frumos si bun ca sa pot infrunta tot ce va fi urat si greu si rau. Pentru ca stiu ca va fi si asa.
Anul asta am imbatranit. Imi place sa cred ca am facut-o intelept.
Anul viitor va fi bun.
La multi ani 2011! Vino cu bine.
Anul ce tocmai se incheie sub ochii mei a fost... In multe feluri. In unele feluri bun, in altele urat, in alt fel complicat, in alt fel foarte frumos. Anul asta am castigat si recastigat, am crescut si am simtit.
Dar tot anul asta am pierdut. Am pierdut un om drag, un stalp al existentei mele. Asta a facut din acest an unul urat. Drumul inainte e mai greu fara stalpi. "A fi" pentru mine e mai dificil asa. E ca si cum mi s-ar fi taiat din radacini. Ma intorc acasa de cate ori mi-e dor dar din acest an nu mai gasesc acolo pe cine caut. Inca doare si inca plang si ma tot intreb de fiecare data cand ajung acolo: cat va mai durea? Si imi raspund singura: toata viata. Si dureri din astea vor mai urma pentru ca asa e viata facuta. Ne nastem din durere ca sa tot doara cate ceva toata viata. O port in suflet dar nu mi-e mai usor.
Dorintele de oameni mari sunt complicate si cam greu de indeplinit. Si ma refer la o categorie de dorinte imateriale. Si e si mai greu sa ma mint ca se vor indeplini, stiu ca nu e asa. Cand eram copil orice dorinta parea posibila.
Anul trecut in schimb, am schimbat macazul spre o noua viata: a ei. Suntem in ea ca stalpii. Si anul acesta mi-a fost plin de ea, de fericirea ei, de rasul ei, de plansul si durerea ei dar a fost un an frumos.
Anul care vine plus multi altii pana la 100 de ani ai mei ii vreau plini de ea. Sa ii fiu stalp, sa stie ce e siguranta si dragostea si grija. Ii mai vreau sanatosi, plini de oameni frumosi in toate sensurile, de tot ce e frumos si bun ca sa pot infrunta tot ce va fi urat si greu si rau. Pentru ca stiu ca va fi si asa.
Anul asta am imbatranit. Imi place sa cred ca am facut-o intelept.
Anul viitor va fi bun.
La multi ani 2011! Vino cu bine.
joi, 2 decembrie 2010
S-a calcat acceleratia
Viata poate fi cu succes comparata cu o masina.
Cand merge la relanti nu-ti dai seama ca merge sau ce poate. Poate doar ca se misca, vezi ca zilele trec, nu se mai intorc, lucruri se intampla sau nu, situatii pe care le depasesti sau care te depasesc...
Cand incepi si calci un pic acceleratia deja parca se schimba totul. In primul rand viteza, clar si logic, creste. Totul se intampla mult mai repede, simturile iti sunt trezite din amorteala, iti dai seama ca reactivitatea este necesara. Iti dai seama ca somnicul in care erai inainte sa calci acceleratia, in afara de (prea putin dulce) dulce, era si daunator chiar vietii tale.
Linia continua si fara inflexiuni de nici un fel a vietii este pentru oricine altcineva dar nu pentru mine. Am calcat acceleratia de o luna si un pic si calatoria este un pic mai frumoasa, chiar daca i s-a adaugat dificultate in plus, stres in plus, decizii in plus, responsabilitate si griji si cheltuieli. Dar e frumoasa calatoria. Citand, pentru ca nu o spun eu pentru prima data dar aprob intru totul, destinatia e frumoasa dar si calatoria pana acolo conteaza. Cred, chiar, ca aceasta calatorie e mai importanta decat destinatia in sine.
Traim pentru elevarea sinelui, a spiritului. Tot ce facem ne inalta sau ne coboara. Cine are impresia ca scopul lui este altul in afara de acesta consider ca e in mare eroare. Toate experientele prin care trecem ne slefuiesc si ne servesc drept lectii. In masura in care invatam din ele nu le repetam iar si iar. Totul in viata inseamna lectie. Totul inseamna sau trebuie sa insemne evolutie. Totul trebuie sa aiba drept finalitate imbunatatirea noastra. Imbogatirea spirituala. Sa devenim mai buni, sa iubim mai mult, daca nu in viata asta in urmatoarea pana cand devenim iubirea insasi. Si altruismul in persoana. Si devenim astfel modele pentru ceilalti. Sa le ghidam pasii pe drumul calatoriei lor.
Atata timp cat folosesti masina ca pe caruciorul de butelie nu vei sti niciodata adevarata ei putere, adevarata ei frumusete. Atata timp cat "a risca" este un verb pe care il tii incuiat intr-un dictionar si nici nu te gandesti la a-l folosi intr-o singura propozitie macar nu poti spune "am trait". Daca respiri nu inseamna ca traiesti. Asa cum daca razi nu inseamna ca esti fericit.
Cand merge la relanti nu-ti dai seama ca merge sau ce poate. Poate doar ca se misca, vezi ca zilele trec, nu se mai intorc, lucruri se intampla sau nu, situatii pe care le depasesti sau care te depasesc...
Cand incepi si calci un pic acceleratia deja parca se schimba totul. In primul rand viteza, clar si logic, creste. Totul se intampla mult mai repede, simturile iti sunt trezite din amorteala, iti dai seama ca reactivitatea este necesara. Iti dai seama ca somnicul in care erai inainte sa calci acceleratia, in afara de (prea putin dulce) dulce, era si daunator chiar vietii tale.
Linia continua si fara inflexiuni de nici un fel a vietii este pentru oricine altcineva dar nu pentru mine. Am calcat acceleratia de o luna si un pic si calatoria este un pic mai frumoasa, chiar daca i s-a adaugat dificultate in plus, stres in plus, decizii in plus, responsabilitate si griji si cheltuieli. Dar e frumoasa calatoria. Citand, pentru ca nu o spun eu pentru prima data dar aprob intru totul, destinatia e frumoasa dar si calatoria pana acolo conteaza. Cred, chiar, ca aceasta calatorie e mai importanta decat destinatia in sine.
Traim pentru elevarea sinelui, a spiritului. Tot ce facem ne inalta sau ne coboara. Cine are impresia ca scopul lui este altul in afara de acesta consider ca e in mare eroare. Toate experientele prin care trecem ne slefuiesc si ne servesc drept lectii. In masura in care invatam din ele nu le repetam iar si iar. Totul in viata inseamna lectie. Totul inseamna sau trebuie sa insemne evolutie. Totul trebuie sa aiba drept finalitate imbunatatirea noastra. Imbogatirea spirituala. Sa devenim mai buni, sa iubim mai mult, daca nu in viata asta in urmatoarea pana cand devenim iubirea insasi. Si altruismul in persoana. Si devenim astfel modele pentru ceilalti. Sa le ghidam pasii pe drumul calatoriei lor.
Atata timp cat folosesti masina ca pe caruciorul de butelie nu vei sti niciodata adevarata ei putere, adevarata ei frumusete. Atata timp cat "a risca" este un verb pe care il tii incuiat intr-un dictionar si nici nu te gandesti la a-l folosi intr-o singura propozitie macar nu poti spune "am trait". Daca respiri nu inseamna ca traiesti. Asa cum daca razi nu inseamna ca esti fericit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)