Gândul zilei

Întrebare : Astăzi scriem sau citim?

Răspuns: citim. Apoi răzgândilă: dar de ce nu să şi scriem?

Pornirea e de la ideea: Viaţa este grea. Ideea asta nu mai face parte dintre ideile mele. Dar face parte din ideile majorității. Şi mă gândeam…

…dacă ar fi să personific Viaţa și să o descriu, Eu personal cred cu tărie că, în general, caracteristicile ar fi pozitive.

Viaţa este optimistă. Asta în primul rând. Doza aceea necesară zâmbetului să stea pe buze. Pe buzele Ei, pe buzele celor care o întâlnesc. Păi nu? Păi da.

Viaţa este entuziastă.

Viaţa este blândă. Cu Ea, în primul rând, înainte de a fi cu ceilalți. Cum să dai celorlalți ceva ce tu nu ai?

Viaţa este SIMPLĂ. Mai mult decât orice, simplă. Ea nefiind un personaj în sine în realitate, oamenii o complică. Apoi se plâng. Dar Viaţa este simplă. Simplicitatea vine din a ști CINE ești și CE vrei. Dacă răspunsurile la aceste întrebări sunt clare, Viaţa este simplă. Şi clară.

Viaţa este tot timpul puternică. De neoprit. Ca un Porsche fără frâne ;) Cunoscătorii știu de ce și de unde ;) Există o singură (altă) “persoană” care o “oprește” din manifestarea ei ... fizică. Dar care acționează complementar, nici măcar împotriva Ei. Ai ghicit? Pentru că Viaţa există pentru că există Moartea. Nu pot una fără cealaltă. Yin&Yang. Şi ele două nu fac excepție.

Viaţa este Lumină și Întuneric în același timp. Credeai ca Viaţa e doar Lumină? Gândește-te. Vei înțelege.

Viata este Curaj și Frică deopotrivă. Ori începutul acestei scrieri te-a făcut să crezi că e doar Curaj? Ce este Curajul fără Frica? Un boxer se mai numește boxer fără ringul în care să arate că este boxer? Nici nu contează cât este de bun.

Viaţa este Bucurie și Tristețe, Zâmbete și Lacrimi. Pana când înțelegem ca… Viata este Iubire. Şi când descoperi asta, “Viaţa este grea” nu va mai face parte nici dintre ideile tale. 

Jurnal de Călătorie - 2

Pfuuuuuuuuuuuuuuuuuuu...It’s the only way that comes in mind to start this. At least the migraine is gone. Beautiful day.

Feeling: a lot of cleaning to do… And I never liked that. My dream is to have a maid who cleans everything. I like keeping it clean. But when it gets really dirty… But I guess that eventually I am stuck with…me. It’s a feeling like when you come back Home and it’s messy all around (but strangely, like it is still you who was there doing all that mess by not being present, at Home). You don’t know where to start. Even the thought of starting tires you and makes you not start. But it is that damn…conscious or I don’t know what is that doesn’t allows you to vegetate, to stay in a state of ‘ignorance’? And you start… And the more you do, more you discover not only that there is cleaning to do but also fixing! Shitty thing. It just makes you wanna leave the house and build a new one. But then again, it’s not a considered possibility. Moreover it, you know, you are aware that it is the same You who will do the same things and be the same as the one who leaves now. And you start cleaning. And fixing. And it tires you, drains you sometimes completely but it makes you fill good. DOING always makes you feel good even if DOING is not your strongest thing.

            End on the day thought: less sometimes is more.

End of the day song: Waiting allnight – Rudimental ft. Ella Eyre

About not being home, inside, aware, responsible, speed. Taking all for granted because you’re the king of the world, unbeatable and great, young forever, immortal.

And what happens when you take things for granted? When you don’t think beyond the pleasure of the moment? Life gives you a little kick. Slows you down. Puts you down, forces you to rest, to take it cool. Sometimes really bad. If you’re under lucky star you see it before and you slow down by yourself. If you’re under a lucky star.

And then…it comes about waking up. Loosing. Suffering. Crying heart out. Cursing maybe? It’s always something or someone else to blame but you.

About hope. Awakening. And then, little by little, determination. Work. Work. Work. DOING. Searching for solutions. Trying. Falling. Failing. Getting up. Again and again. Until the right solution comes along.

And theeeen… It’s about people. You met or you knew before. Who know you and supported you and helped you get up, sited down next to you helping you.

In the end it’s about succeeding. It’s about victory. It’s about happiness. It’s about joy of living. Loving the living. But aware. And strong.

It’s all about love. In the end…it’s all about love.

Ei, Mamei

Există o „ziua aceia” în care ne aducem aminte mai pregnant de Ea. E ca un Sfântul Valentin...dar altfel. Despre altfel de dragoste. Una care nu se termină niciodată. Căreia îi vedem începutul la naștere și simțim că nu are nici un capăt, nicăieri, niciodată. Este infinită.
Dar nu e Ea acolo în fiecare zi? Oricare altă zi nu e la fel de bună să o sărbătorim pe acea Ea?

Vorbim frumos despre ele. Pentru că așa sunt ele, frumoase. De ce oare? Pentru că asa sunt ele sau pentru ce sunt ele pentru noi? Sau pentru că noi, prin ochii lor, ne vedem frumoși? Poate nu vom afla niciodată adevărul dar este un adevăr pe care nu îl căutăm de cauză. Ne bucurăm doar de efect. Efectul asupra noastră, copiii.

Fă un exercițiu de mulțumire. Scrie mulțumesc pentru... și fă o listă de mulțumesc-uri. Și primul este... "Mulțumesc pentru mama." Ca pentru un cadou. Cel mai frumos cadou și mai prețios pe care mi l-am făcut înainte de Viață. Primul cel mai prețios. Cel mai important. Când am nevoie de liniște, închid ochii și îmi imaginez chipul tău când intru pe ușa, acasă. Unde ești tu e cel mai acasă din toată lumea.
Ești putere și bucurie.
Ești frumusețe și inspirație.
Ești blândețe și bunătate.
Ești altruistul de serviciu cu program non-stop.
Ești exemplul lui a da fără să aștepți să primești în schimb.
Ești orice să fie numai să fie făcut de tine.
Ești tăcerea neapăsătoare și dorul care nu doare.
Ești sărutul tămăduitor pe rana de la căzătură.
Ești curajul în manifestarea lui pentru că știi că la tine mă uit înainte să pun următorul pas în față.
Ești mâna care m-a ținut cel mai mult în mâna ei și brațele către care alegeam să alerg dintre atâtea alte brațe. Și care mă odihneau fără să spună „mă dor, mergi pe jos”.
Ești siguranța pe care o căutam când nu știam încotro.
Ești căminul unde vin să mă odihnesc din tumultul vieții de copil crescut mare, cu responsabilități, doar pentru a pleca din nou în el dar mai puternică.
Ești izvorul de iubire unde știu că voi găsi întotdeauna, pentru totdeauna, ce-mi este necesar, exact atunci când îmi este necesar.

Ești Mama.

Jurnal de călătorie - 1

Scene, capitole, etape... Succesiuni, incursiuni, călătorii.

Pentru orice călătorie îți faci bagaje. De toate felurile.

În unele pleci cu valize pline de haine. În altele îți iei bocceluța cu oleacă de apă și niște speranțe, îți faci cruce cu limba-n ceru’ gurii și cu Dumnezeu înainte.

Pe drum te întâlnești cu tot felul de oameni, situații... Fiecare îți dă ceva, te îmbogățește cu ceva. A, și sfaturi, te întâlnești mai ales cu sfaturi. Unele îți sună, altele nu-ți spun nimic... Și îndemnuri. Astea îmi plac.

„În română, cum obișnuiai să scrii”... Na poftim unu’ bun, un îndemn adică... Și cum sună asta: „cum OBIȘNUIAI să scrii”. OBIȘNUIAM. Trecut. Acum nu mai obișnuiesc să scriu. Și dacă resuscitez această...plăcere? Unde a fost o dată foc...

Etape de viață. Perioade când obișnuim una. Apoi nu o mai obișnuim pe aia și obișnuim pe ailaltă... Alegem. Sau cel puțin asta credem că facem. Și a nu face nicio alegere este tot o alegere până la urmă, nu? Și e tot bine și așa.

Ce-am făcut cât timp nu am obișnuit să scriu? Păi am obișnuit să citesc... Să ascult. Să caut. Să caut să înțeleg. Să înțeleg. Să observ. Să descopăr. Pe mine, pe alții, pe ceilalți. Să privesc. Să mă minunez. Într-o lume în care nimic nu mai stârnește mirarea eu am găsit să mă minunez. De tot. Pentru că totul și în toate este minune. M-am ocupat cu viața din care obișnuința de a scrie a fost absenta dar nu uitată... Nu de tot. Nu poți uita atât de mult de tine. Poți să vrei să uiți și să ai impresia ca îți și iese... Dar reușești doar să te minți un pic. Așa și eu. Dar e ȘI ASTA o alegere. Atât.

Așa că acum, ca temă e drept, aleg să scriu. Din nou. Despre Astăzi. Fără dată. Ieri a fost un Astăzi minunat. Plin. Ca și Astăzi. Ca și Acum.

Zâmbesc.

Fericire. Din aia din lucruri mici. Atât de mici încât riscă să treacă neobservate. Și asta din cauza lucrurilor mari pe care le căutăm la orizont.

Fericirea din Orice. Din norii ultimelor zile. Sunt atât de pufoși, albi...atunci când nu ascund tunete și fulgere și lumina și luna.

Fericirea din oameni. Frumoși toți.

Din vise.

- Da domnișoară, cu ce să fie buchetul?

Doamnă sau domnișoară? Atitudine. Și o să știi cu care din ele vorbești.

- Păi să puneți, vă rog, așa:

Optimism.

Energie.

Încredere.

Determinare.

Pasiune. Emoție dar, vă rog, din aia bună.

Calm. Pace. Niște ZEN dacă aveți chiar dacă e mai scump un pic, plătesc.

Și nu uitați, vă rog, Curiozitate. Din aia de copil să fie, e cea mai bună.

Fier.

Catifea.

Înveliți-le, vă rog, în Sete.

- De orice? De Viață, de Frumos? Avem de toate felurile și pentru toate gusturile.

- Da, da vă rog, pentru Orice, să fie cuprinzător. Mulțumesc.

- Iată-l. Poftiți. Mergeți undeva, îl dăruiți? Cu ce ocazie?

- Cu ocazia niciunei ocazii. Ocazia lui Acum. Dacă nu Acum atunci când? Și da, plec...într-o călătorie... De fapt, nu plec undeva anume... Doar...continui...să merg... Și e pentru mine buchetul.

- Frumos. Drum bun...în continuare.

- Mulțumesc.

 Stări la buchet. Și pe ce câmp frumos sunt toate! Și ce grădinar de treabă! Câteodată neîndemânatic. Uituc. Repezit. Emoționat... Atent. Cunoaște florile. Pare că nu chiar pe toate dar învață. Recunoaște buruienile. Îngrijește grădina frumos. Cam încet dar ritmul lui e al lui. Și e bine așa. 

Iubire. Aia trează. Frumoasă. Liberă. Aia care dând, primește, se înmulțește. Iubirea-izvor.

Alo da. Ce spui? E târziu? Nu nu, stai pe pace. Este bine. Abia începe. Ce zici? Continuă? Da da, așa e. Ai dreptate, continuă. Ne vedem acolo, cum am stabilit, da? Pa. 

A da si a vrea. A vrea sa primesti.

Citeam pe blogul lui Radu F. Constantinescu ca "nici femeia, nici barbatul nu sunt in primul rand datori fata de fericirea celuilalt." Si m-a palit o inspiratie. Slava Domnului.

Nu este ceva cu care sa fiu mai in si de acord. Ei sunt in primul rand responsabili de fericirea proprie, a lor, a fiecaruia. De gradul lor de respect de sine (care ar trebui sa fie mereu in crestere, ca din ãsta nu strica NICIODATA sa ai). Nu poti cere celuilalt sa simta pentru tine si sa-ti dea ceva ce tu insuti nu ai pentru tine.

Fiecare Om este un Univers in sine. Nu poti afirma: "centrul Universului (meu) esti tu"! De la mine ai un "marsh mah ca mananci ceva ce-ti face gura sa miroasa urat!" Centrul Universului este mereu inauntrul lui, nu in afara.

Este logic sa fie nefericite ambele categorii de oameni: cei care dau totul si cei care nu dau nimic dar vor totul. Viata este despre echilibru, despre complementaritate, despre "nu-mi fa mie ce nu ti-ar placea sa-ti fac tie!". Dar daca totusi iti place sa faci nimic n-ai vrea sa faci in alta parte? Si iarba are dreptul sa creasca si sub tine nu are lumina...Stii, chestia aia de este esentiala la fotosinteza!?

E de bun simt ca atunci cand primesti, sa zici cel putin multumesc daca nu chiar sa dai si un pupic. Si faptul ca nu ai avut 7 ani de acasa intr-o Acasa care sa te fi invatat sau unde sa fi vazut, nu este nici o scuza sa fii badaran(ca). Exista notiunea de autoeducare, valabila pentru toate aspectele vietii. Geniile lumii nu au frecventat clasele primare la scoli de renume.

E frumoasa teoria care zice ca trebuie sa dai fara astepti sa primesti in schimb. Asta inseamna ca trebuie sa fii izvor nesecat de...orice si de tot ce trebuie, oricand, pentru orice. Obositor sau ce? Si sa nu astepti reciprocitate ca e pacat sa iti doresti asta. Altruistu' lu' peste prajit! Afla teoria ca Omului îi e dat sa greseasca, da? Si daca a vrea sa primesti este un pacat...well. Traim intr-o lume majoritar pacatoasa. Si ne simtim bine asa.

Doar Moartea ia si nu ii cere nimeni socoteala. Nici multumesc nu zice si zi mersi ca nu iti da un pupic. Si tot nu se mai supara nimeni pe ea, atat ar mai lipsi, sa ii facem Mortii educatie! Dar e Doar una. Vine Doar o data. In rest, avem tot Doar o Viata. De ce se o dam gratis aiurea, tuturor si cu riscul sa nu fie nici macar apreciat gestul?